Administrator




       Bugetul judetului Bacau aprobat în ultima sedinta de consilierii judeteni reflecta prioritatile comunitatilor locale. Fie ca este vorba despre investitii în infrastructura, ce au ca scop atragerea investitorilor, sau ca proiectele se refera la sectorul major al sanatatii, sumele alocate vorbesc, în ultima instanta despre preocuparea Consiliului Judetean pentru cresterea calitatii vietii noastre, a tuturor.  
    Unul dintre obiectivele mari care au primit finantare se refera la Aeroportul International „George Enescu” Bacau. Este vorba despre doua proiecte, primul dintre ele aflând-se într-un stadiu de executie de 70%. Concret, pâna la finalul lunii august a acestui an, Aeroportul va avea în stare functionala, terminalul de pasageri, turnul de control si anexa administrativa, parcarea pentru autovehicule, terminalul intermodal pentru transport rutier si rezervorul de apa antiincendiu si statie pompare. Cel de-al doilea proiect care include cresterea capacitatii portante si modernizarea pistei de decolare aterizare si a suprafetelor de miscare aferente se afla în faza de obtinere a autorizatiilor de constructie. Trebuie amintit faptul ca modernizarea Aeroportului International „George Enescu” Bacau se afla pe locul 2 pe lista de investitii prioritare din Master Planul General de Transport. Valoarea cumulata a celor doua proiecte se ridica la 64 de milioane de euro.
    În domeniul sanatatii, atât locuitorii din municipiu cât si cei din judet vor beneficia de servicii medicale acordate în sectii reabilitate. Astfel, în anul 2017 va intra în lucrari de reparatii si modernizari cladirea spitalului vechi, alaturi de:
        1. Sectiile Medicina interna, Neurologie si ORL – Oftalmologic – Spitalul Municipal Onesti – proiect în asociere cu Municipiul Onesti. Contributia Consiliului Judetean Bacau reprezinta 90% din suma necesara proiectului. 
        2. Ambulatoriul de specialitate Pediatrie – Realizare Compartiment Primiri Urgente,
        3. Corpurile A si B Pediatrie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau,
        4. Corpul C11, cladirea atelierelor pentru laboratorul medicina legala, tot din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau.
        5. Sectia HIV/SIDA” - Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. 
    O alta prioritate a bugetului este ”Actualizarea master planului în sectorul de apa si apa uzata din judetul Bacau”. Documentul, în forma actualizata este o cerinta obligatorie pentru elaborarea si aprobarea documentatiei în vederea accesarii fondurilor europene prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.
    Un numar de 95 de proiecte pentru mediul rural, aflate în diverse stadii de implementare prin Programul National de Dezvoltare Locala (P.N.D.L.) au primit fondurile necesare pentru constructia si reabilitarea de gradinite si scoli, sisteme de alimentare cu apa si/sau canalizare, drumuri judetene, drumuri de interes local si comunal, dar si poduri, podete sau punti pietonale. Trebuie subliniat faptul ca judetul Bacau a reusit, în perioada 2015-2016, sa absoarba 60% din fondurile alocate judetului prin P.N.D.L, pentru intervalul 2015-2019.
    Drumurile judetene, finantate prin P.N.D.L., sunt un sector important iar pentru cele aflate în curs de executie au fost repartizate sume consistente. Este vorba despre:
   - DJ 243 B, Fântanele - Praja -  Motoseni, 8,16 km, lucrare realizata în procent de aprox. 47% cu bani de la bugetul local,
   - DJ 241 C, 2,4 km, Rosiori - Valea Mare, judetul Bacau - lucrare realizata în procent de aprox. 89%,
   - Strada A.I.Cuza (DJ 156H), L = 906 m lucrare  finantata  în asociere cu UAT BUHUSI care a fost realizata în procent de aprox. 85%,
   - DJ 116, 2,7 km, str. Galean, oras Târgu Ocna" lucrare  finanatata în Asociere cu UAT TG. OCNA care este realizata în procent de 70%.
    În perspectiva sunt vizate lucrari de reabilitare pentru DJ 117, Poduri - Cernu; L= 4,18 Km; DJ 119, Racaciuni - Ciucani; L= 2,26 Km; DJ 252 C, Tatarasti - Corbasca - Pâncesti; L= 15,86 km; DJ 241 B, Padureni - Fruntesti - Filipeni - Godovana; L= 15,43 km; DJ 243 B, Motoseni - Gura Craiesti - Benesti - Balotesti - Stanisesti; L= 15 km; DJ 243 B, Vultureni - int. cu DJ 241A -Medeleni - Poieni - Parincea - int. cu DJ 252; L= 22,29 km; DJ 252 F, Ungureni - Gârla Anei - Viforeni - Bartasesti;  L= 13,8 km; DJ 123, limita judet Harghita, Valea Uzului - Salatruc - Darmanesti – DN 12A; L= 6,3 km; DJ 252A, Horgesti-Racataul de Jos (DJ 252B). Pentru toate aceste portiuni de drum, Consiliul Judetean Bacau si S.P.J.D. au depus documentatia necesara pentru accesarea fondurilor prin programul P.N.D.L.
    Oportunitati de finantare cu fonduri europene sunt oferite si de Programul Operational Regional 2014-2020 unde au fost depuse documentatiile pentru modernizarea cladirii Vivariului dar si pentru drumurile judetene - DJ 207D, Neamt-Bacau, DJ 241 (limita judet Vrancea - Podu Turcului - Izvoru Berheciului, pe o lungime de 58,36 km) si DJ 241A (Izvoru Berheciului- Secuieni, 13,86 km).

Close Search Window