Asociatia pentru Promovarea Dezvoltarii Personale din Bacau, în calitate de beneficiar al finantarii nerambursabile oferita de Consiliul Judetean Bacau în baza Legii nr. 350 a finalizat proiectul ”FAN si promotor, sanatos în viitor!”.
Implementat în perioada august - noiembrie 2017, proiectul a oferit acces unui numar de 1345 de copii din mediul rural si copii institutionalizati, la programe de educatie pentru sanatate, în cadrul campaniei de promovare a sanatatii pentru o viata frumoasa si armonioasa.
Obiectivele proiectului au fost:
- Îmbunatatirea cunostintelor, abilitatilor, atitudinilor si comportamentelor de sanatate a copiilor din mediul rural, cu vârsta între 11-17 ani,
- Dezvoltarea abilitatilor sociale ca factor de protectie care reduce riscul aparitiei unor comportamente de risc în medii defavorizate si,
- Promovarea comportamentelor pozitive pentru o viata sanatoasa.
Activitatile sustinute pentru realizarea scopului campaniei au fost implementate în 16 comunitati rurale din judetul Bacau, respectiv Secuieni, Traian, Tisa-Silvestri, Margineni, Horgesti, Gioseni, Buhoci, Oituz, Nicolae Balcescu, Pârjol, Prajesti, Sascut, Filipeni, Barati, Cucuieti si Dofteana.
Sustinatori ai proiectului au fost Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau, Scolile gimnaziale din comunele amintite dar si institutii locale si de învatamânt, din comunitati rurale.
”Întreaga echipa a proiectului ”Fan si promotor, sanatos în viitor”, alaturi de beneficiarii directi, indirecti si sustinatori, suntem mândri de întreg parcursul de activitati cu si pentru copii, din mediile defavorizate ale judetului Bacau. Nu vrem sa folosim clisee, dar trebuie sa spunem ca am realizat ceea ce ne-am propus, mai mult, am reusit sa ne adresam unui numar mult mai mare de beneficiari directi, venind în cadrul campaniei de anul acesta cu noi activitati, cu noi abordari care au vizat si implicarea copiilor în pregatirea si sustinerea practica a unor programe. Multe, multe activitati practice în care copiii au putut efectiv sa exerseze modalitati concrete de sustinere a unei vieti sanatoase, activitati pentru care au apelat si la resursele personale si familiale, resurse valoroase si sanatoase, care pot constitui si pentru viitor o baza serioasa de dezvoltare a unui model de viata comunitara autentic româneasca. Un model de comunitate în care membrii acesteia sunt persoane echilibrate, persoane care au încredere în fortele proprii, cred cu adevarat ca pot fi promotori ai schimbarii si pot produce schimbarea”, a declarat presedintele asociatiei, psiholog Carla Popa.