Administrator




     În a doua jumatate a lunii octombrie a acestui an, mai exact în perioada 19-21 octombrie 2017 la Bacau va avea loc a cincea editie a Colocviului francofon ”PLUMEE” 2017. Gazda proiectului este Facultatea de Inginerie din cadrul Universitatii „Vasile Alecsandri" din Bacau care, în parteneriat cu Consiliul Judetean Bacau se va ocupa de toate aspectele implementarii.
     Scopul proiectului este de a dezvolta legaturile între diferitele comunitati stiintifice francofone, prin reunirea, la un interval de doi ani, a unui larg colectiv de profesori universitari, cercetatori si doctoranzi din diverse domenii, în vederea prezentarii unor lucrari stiintifice originale si a tendintelor existente în cercetarea stiintifica.
     Beneficiarii directi ai evenimentului vor fi peste 80 de profesori universitari, cercetatori, doctoranzi, care vor avea lucrari stiintifice la acest colocviu francofon, 10 invitati speciali, iar ca beneficiari indirecti vor fi 300 de persoane: cercetatori, profesori, doctoranzi, studenti, agenti economici, din România, Franta si Moldova.
     Programul colocviului va avea ca obiective continuarea traditiei în organizarea acestui colocviu o data la doi ani, promovarea valorilor stiintifice si culturale, dezvoltarea colaborarii stiintifice francofone între diferitele comunitati stiintifice, prioritare fiind cele din Bacau si Limousin. De altfel, colaborarea pe multiple segmente între Bacau si regiunea Limousin (respectiv Limoges) este una deja de traditie. În domeniul universitar, prima editie a Colocviului pluridisciplinar francofon PLUMEE a fost organizata de Societatea Româna de Ceramica, Université de Limoges (ENSIL - École Nationale Supérieure d'lngenieurs de Limoges), École Nationale Supérieure de Céramique Industrielle (ENSCI Limoges) si de Institutul National de Micro-tehnologie, devenind una dintre manifestarile stiintifice franco-române care s-a bucurat de o larga participare a oamenilor de stiinta din Limoges.
     Editia a doua a colocviului francofon PLUMEE s-a desfasurat la Limoges, în timp ce editia din 2013 a avut loc la Bacau, fiind organizata cu sprijinul Consiliului Judetean Bacau.
     A patra editie s-a desfasurat la Limoges, beneficiind de sprijinul Consiliului Regional Limousin. Trebuie subliniat ca presedintele Consiliului Regional Limousin, Gerard Vandenbroucke sustine continuarea acestui proiect chiar si dupa reorganizarea regiunilor din Franta. ”Ne bucuram sa putem sprijini realizarea acestui colocviu, cu atât mai mult cu cât vorbim despre un parteneriat de traditie între judetul Bacau si Regiunea Limousin. Am avut de-a lungul anilor multe proiecte implementate împreuna si colaborarea dintre cele doua regiuni s-a dovedit benefica pentru fiecare dintre noi. Este iarasi un aspect foarte important faptul ca o manifestare stiintifica de asemenea prestigiu va avea loc la Bacau ceea ce ne aduce în prim planul lumii academice din România si nu numai. Din partea institutiei pe care o reprezint, Consiliul Judetean Bacau puteti conta pe toata deschiderea si suportul necesar pentru a derula aceasta activitate în cele mai bune conditii”, a precizat Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau.
     În cadrul colocviului vor fi prezentate lucrari stiintifice cu tematica larga continând domenii cum ar fi: materiale, mediu, mecatronica, informatica, energetica si electronica, urmate de dezbateri cu impact pozitiv asupra cercetarii stiintifice. Prin prezentarea ultimelor noutati în diverse domenii, promovarea activitatii de cercetare stiintifica va favoriza dezvoltarea relatiilor pe plan local si international între universitate, institutii publice si institutii ale administratiei publice.
     Pentru a da amploare evenimentului international se va organiza o expozitie tehnica având ca participanti principalii agenti economici din judetul Bacau si vor avea loc lansari de carte specifice domeniului conferintei. La finalul manifestarii stiintifice se va edita si tipari volumul cu lucrarile stiintifice care va fi distribuit partenerilor, participantilor, organizatorilor si va intra în circuitul bibliotecar.
     Un aspect demn de mentionat se refera la comitetul stiintific international de care beneficiaza Colocviul pluridisciplinar francofon Plumee 2017. Este vorba despre specialisti de prestigiu din România, Franta si Canada, printre care amintim:
-    Anne AIMABLE (ENSCI, IPAM/SPCTS, France)
-    Ecaterina ANDRONESCU (Universitatea Politehnica din Bucuresti, România)
-    Delia ARNAUD-CORMOS (University de Limoges/ENSIL - Xlim/OSA, France )
-    Dominique BAILLARGEAT (Université de Limoges/FST - Xlim/Minacom, France)
-    Michel BAUDU (Université de Limoges - GRESE, France)
-    Marius BAZU (IMT Bucuresti, România )
-    Annie BESSAUDOU (Université de Limoges/FST - Xlim/Minacom, France) Thierry CHARTIER (Université de Limoges/CNRS - IPAM/SPCTS, France)
-    Aurelian CRUNTEANU (Université de Limoges/CNRS - Xlim/Minacom, France)
-    George CULEA (Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacau, România)
-    Catalina Mihaela CULEA (Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacau, România)
-    Christophe DAGOT (Université de Limoges/ENSIL - GRESE, France) Claire DALMAY (Université de Limoges/FST - Xlim/Minacom, France)
-    Mircea DRAGOMAN (IMT Bucuresti, România)
-    Cedric JAOUL (ENSIL, IPAM/SPCTS, France)
-    Patrick LEPRAT (Universite de Limoges/ENSIL, France)
-    Philippe LEVEQUE (Universite de Limoges/CNRS - Xlim/OSA, France)
-    Petru LIVINTI (Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacau, România)
-    Valerie MADRANGEAS (Université de Limoges/ENSIL - Xlim/Minacom, France)
-    Alexandru MULLER (IMT Bucuresti, România )
-    Marcela MUNTEAN (Universitatea Politehnica din Bucuresti, România)
-    Valentin NEDEFF (Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacau, România)
-    Rudy NICOLAU (Université de Limoges/ENSIL - GRESE, France)
-    Tudor PALADE (Universitatea Technica din Cluj-Napoca, România)
-    Maria PREDA (Societatea Româna de Ceramica, România)
-    Audrey PROROT (Université de Limoges/ENSIL, France)
-    Mihai PUIU-BERIZINTU (Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacau, România)
-    Sylvie ROSSIGNOL (ENSCI - IPAM/SPCTS, France)
-    Dan ROTAR (Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacau, România)
-    Titus SANDU (IMT Bucuresti, România)
-    Serioja TATU (INRS/Energie, Materiaux et Telecommunications, Canada)
-    Maria ZAHARESCU (Institutul de Chimie - Fizica, România)

     ”Este o manifestare academica importanta care contribuie la dezvoltarea cercetarii stiintifice cu impact asupra dezvoltarii regionale. Rezultatele studiilor de cercetare conduc la propuneri de solutii alternative, care pot fi aplicate în regiuni, prin transfer tehnologic, evitându-se astfel solutiile costisitoare. Nu în ultimul rând, prin cresterea schimburilor bilaterale dintre cercetatori, doctoranzi, profesori sunt favorizate relatiile dintre cele doua regiuni francofone – Bacau si Limousin”, a subliniat rectorul Universitatii ”V. Alecsandri” din Bacau, prof. dr. ing. Carol Schnakovszky.

Close Search Window