Administrator




     Marti, 19 septembrie 2017, Colegiul Tehnic de Comunicatii „N. V. Karpen” din Bacau a gazduit cea de-a doua serie a manifestarilor prilejuite de implementarea proiectului cu rezonante biblice, intitulat „Facerea si devenirea judetului Bacau în 7 zile”. Conceput de cadrele didactice din cadrul Colegiului Karpen si finantat din surse nerambursabile de catre Consiliul Judetean Bacau, proiectul îsi propune sa aduca la cunostinta elevilor principalele elemente identitare ale judetului Bacau, datele si faptele de natura culturala, etnografica, lingvistica, istorica, gastronomica s.a. care ne diferentiaza si ne individualizeaza pe harta României.
     Cea de-a doua zi din cadrul proiectului a fost dedicata istoriei locale, prelegerile profesorilor încercând sa rezume si sa recompuna traseul cronologic al devenirii noastre:  prof. Costin Iordache (care a moderat discutiile dovedind reale calitati oratorice) a initiat dezbaterile cu o prezentare despre „Cultura Cucuteni în judetul Bacau”; aceasta a fost urmata de prelegerile sustinute de profesoarele Corina Savuc si Ana-Maria Dolgos, intitulate „Bacaul medieval”, respectiv, „Bacaul în pas cu Europa”, asigurând, astfel, tranzitarea spatiului istoric medieval si modern.
     Însotita de imagini fotografice inedite, prezentarea prof. dr. Alin Popa, intitulata „Bacau – capitala a rezistentei românesti în Primul Razboi Mondial”, a încercat sa aduca în fata auditoriului faptele de eroism si de glorie militara scrise de bacauani în anul 1917. La trecerea a exact 100 de ani de la evenimentele de atunci, nume precum Marasti, Oituz, Casin, Ciresoaia, Slanic, Al. Averescu, P. G. Cantilli, S. Filderman, Calmanovoci, E. Grigorescu, Radu si Emanoil Porumbaru s.a. sunt tot atâtea argumente, sustine istoricul Alin Popa, care ar putea sa asigure Bacaului un nou brand local – Bacaul eroic/eroilor – ce poate fi alaturat unui alt brand cunoscut „made in Bacau” – Bacaul cultural.
     Profitând de starea de spirit generata de prezentarea bataliilor din Primul Razboi Mondial, col. (r.) Stelian Cojocaru a realizat o foarte interesanta prezentare a „Uniformelor militare românesti de la Cuza la NATO”, modele destoinice dovedindu-se a fi elevii clasei a X-a I din cadrul Colegiului Karpen.
     Finalul prezentarilor a fost asigurat de prelegerile sustinute cu multa eruditie de doi dintre cei mai buni cunosatori ai istoriei locale: Vilica Munteanu, fostul director al filialei Bacau a Arhivelor Nationale (cu o prelegere având titlul „Societati, întreprinderi si institutii bacauane – 1850-1950”), si ing. Mihai Ceuca, un împatimit colectionar în grija caruia se afla cea mai bogata arhiva imagistica a Bacaului (cu prelegerea intitulata „Bacaul cu parfum de epoca”).
     Având o utilitate de necontestat si un continut atractiv si diversificat, proiectul „Facerea si devenirea judetului Bacau în 7 zile” va continua si în saptamânile urmatoare, proiectul Colegiul Karpen beneficiind de înca 5 zile pâna la ... desavârsire.

Close Search Window