Administrator




     Sala de sedinte a Consiliului Judetean Bacau a gazduit marti, 9 mai 2017, o întâlnire de lucru între reprezentantii Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Est (A.D.R.N.E), oameni de afaceri, membri din conducerea celor doua universitati bacauane, reprezentanti ai mass media. Scopul declarat al acestei mese rotunde a fost de a facilita dialogul între actorii importanti din mediul privat, cel academic si finantatori pentru realizarea de proiecte cu granturi europene care sa aiba un puternic impact în comunitatea bacauana.
     Prin Programul Operational Regional 2014-2020, axa prioritara 1 - promovarea transferului tehnologic se finanteaza proiecte pentru: • crearea si dezvoltarea infrastructurilor de inovare si transfer tehnologic (ITT), inclusiv parcuri stiintifice si tehnologice, respectiv constructia, modernizarea, extinderea si dotarea cu echipamente si software necesare; • achizitionarea de servicii tehnologice specifice, inclusiv consultanta specializata în afaceri; • investitii pentru IMM-uri pentru implementarea unui rezultat al cercetarii – inovarii în parteneriat cu un ITT.
     În momentul de fata, la nivelul regiunii Nord Est se elaboreaza Strategia de Specializare 2014-2020, document de programare care asigura cadrul strategic si reprezinta instrumentul prin care regiunea îsi promoveaza prioritatile si interesele în domeniile economice ce folosesc materiale avansate si tehnologii destinate aplicatiilor de nisa. Domeniile cu potential de specializare inteligenta identificate în cadrul strategiei sunt cel agroalimentar, biotehnologii, textile si noi materiale, tehnologia informatiilor si comunicatiilor, sanatate si turism, energie, apa, deseuri si mediu. Solicitantii eligibili care pot depune proiecte în cadrul acestei axe prioritare sunt: • Infrastructuri de inovare si transfer tehnologic acreditate conform legislatiei în vigoare; • Parcuri stiintifice si tehnologice acreditate conform legislatiei în vigoare • IMM în parteneriat cu ITT.
     Gabriela Macoveiu, Director Comunicare, Cooperare si Dezvoltarea Afacerilor în cadrul (A.D.R.N.E) a subliniat faptul ca: ”Strategia de Specializare Inteligenta, careia i se subscriu apelurile de propuneri de proiecte prezentate este un concept asupra caruia se lucreaza intens la nivel european, pornind de la premisa ca resursele pentru cercetare si transfer tehnologic sunt limitate si trebuie dirijate spre zona în care avem agenti economici, competente pe resurse umane si oportunitati de a le finanta. Avem nevoie de inovatii care se bazeaza pe nevoile reale ale comunitatii, pe nevoile elementare ale cetateanului. Acesta este motivul pentru care încurajam toti solicitantii care considera ca pot veni cu o idee inovativa, care sa aduca plusvaloare comunitatii, sa depuna proiecte, care vor fi apoi incluse într-un portofoliu de propuneri”. La rândul sau, Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau, în calitate de organizator al acestei întâlniri a subliniat, înca o data, deschiderea si suportul institutiei pentru sprijinirea initiativelor locale: ”fiecare are dorinta de a face ceva. Trebuie sa învatam sa fim mai uniti, sa comunicam mai bine, sa ne exprimam si sa identificam nevoile reale, sa fim mai activi, mai deschisi, mai implicati si sa avem o abordare integrata. La nivelul Consiliului Judetean Bacau lucram la actualizarea Strategiei de Dezvoltare a Judetului.
     Începând cu luna august 2016 am mers pe teren, în comunitati, am stat de vorba cu toti factorii implicati, atât din administratia locala cât si din mediul de afaceri, sanatate, educatie, servicii sociale. Am organizat focus-grup-uri, întâlniri si dezbateri la care au participat membri ai societatii civile, ONG-uri, reprezentanti ai mediului academic, ai Camerei de Comert si ai tuturor institutiilor publice din judet. Toate acestea cu rolul de a identifica problemele reale ale comunitatilor si de a gasi solutii care sa se reflecte într-un trai mai bun, zi de zi, pentru bacauani.
     La aceasta ora, Strategia de Dezvoltare cuprinde un portofoliu de proiecte si posibilele surse de finantare pentru implementarea lor, dar si un mecanism cu indicatori de monitorizare. Bacaul are un potential extraordinar si noi suntem responsabili sa îl punem în valoare. Subliniez, din nou, ca institutia pe care o reprezint, colegii din aparatul propriu al Consiliului au toata deschiderea, vointa si determinarea de a va ajuta pentru ca, împreuna sa facem din judetul Bacau un loc în care fiecare dintre noi sa se poata regasi
”.
    Cei interesati de aceasta schema de finantare pot gasi informatii complete în link-ul urmator: http://www.adrnordest.ro/index.php?page=ris3

Close Search Window