Universitatea ”Vasile Alecsandri” si Consiliul Judetean Bacau au fost joi, 30 martie 2017 gazdele unei întâlniri la care au participat Harry Ilan Laufer - secretar de stat în cadrul Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Adrian Mladinoiu - secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, Dragos Benea - senator, Sorin Brasoveanu - presedintele Consiliului Judetean Bacau si Carol Schnakovsky - rectorul universitatii bacauane.
Evenimentul, organizat în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat prin Oficiul Teritorial pentru IMM si Cooperatie Iasi a avut ca scop prezentarea programului START UP NATION. Adresat în principal tinerilor aflati la început de drum, fara posibilitati financiare pentru începerea unei afaceri, programul este finantat din fonduri de la bugetul statului si din fonduri europene si are ca obiectiv principal stimularea înfiintarii de noi întreprinderi mici si mijlocii, îmbunatatirea performantelor economice ale start-up-urilor, cresterea potentialului de accesare a surselor de finantare si facilitatea accesului acestora la finantare.
”Sutem astazi gazda unei sesiuni de informare organizata pentru voi, tinerii din acest judet care doresc sa-si deschida o afacere si ne bucuram sa va punem la dispozitie informatiile necesare pentru a putea porni la drum ca si antreprenor”, a declarat Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau, în prezenta a peste 200 de tineri participanti la eveniment.
Adrian Mladinoiu, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a subliniat determinarea ferma a Guvernului de a sustine acest program, poate cel mai important motiv fiind acela de a determina tinerii absolventi sa ramâna în România. ”Viziunea si dorinta noastra este de a încuraja tinerii sa ramâna în România si, împreuna, sa punem în practica ideile bune de afaceri pe care le aveti. Nu a existat niciodata un asemenea program în sensul în care statul finanteaza în întregime o idee de afaceri, fara ca dvs sa fie nevoie sa investiti. Trebuie sa subliniez ca acesta nu este un program social. Multi dintre dvs desi aveti idei bune, nu aveti un capital propriu cu care sa poriniti o afacere. START UP NATION tocmai în acest fel vine în întâmpinarea dvs, în sensul în care va ajuta sa începeti o afacere, sa va dezvoltati iar pe termen mediu si lung sa aduceti plusvaloare societatii”.
La rândul sau, Harry Ilan Laufer, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat a tinut sa precizeze ca ”Programul START UP NATION este doar unul dintre pilonii sustinuti de Guvernul României, prin care intentionam sa aducem cât mai multi tineri si nu numai tineri catre zona de antreprenoriat. Ne dorim sa stimulam crearea de noi societati comerciale în România pentru ca, din pacate, tara noastra se afla de câtiva ani într-o zona de dezechilibru în sensul în care numarul societatilor comerciale care se închid este mai mare decât numarul celor nou înfiintate. Prin acest program si prin masurile de relaxare fiscala pe care Guvernul le-a adoptat ce propunem sa cream un cadru cât mai prietenos pentru cei care doresc sa se apropie de cariera de antreprenor”.
Prin acest program cei care doresc sa îsi înceapa o afacere pot primi 200.000 de lei, cu respectarea unor conditii:
- societatea comerciala trebuie sa fie înfiintata dupa data de 30 ianuarie 2017;
- trebuie sa angajeze cel putin o persoana pentru o perioada de minim 2 ani.
Se finanteaza toate cheltuielile necesare începerii unei afaceri, respectiv: sume alocate pentru închirierea spatiului de functionare (sau cumpararea de spatiu), salarii, achizitii de utilaje, echipamente tehnologice, licente pentru industria IT, TVA-ul (daca firma este înregistrata ca neplatitoare de TVA) etc.
Punctajul minim pe care trebuie sa îl obtina o firma pentru a beneficia de acesti bani este de 50 de puncte. Punctajul cel mai mare (40 puncte) îl au activitatile de productie iar sistemul de decontare se bazeaza pe principiul cererii de plata. Depunerea proiectelor se realizeaza online.
Mai multe informatii despre acest program puteti gasi accesând site-ul: http://www.aippimm.ro/