Administrator


Consilierii judeteni au votat în ultima sedinta de consiliu a acestui an propunerea presedintelui Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu de a conferi titlul de ”Cetatean de Onoare al judetului Bacau”, profesorului doctor Gheorghe Iorga.
Personalitate marcanta a culturii bacauane, Gheorghe Iorga a absolvit Facultatea de Limba si Literatura Româna din cadrul Universitatii Bucuresti, ulterior specializându-se în limba si literatura persana pentru care, de altfel a beneficiat si de o bursa de studii, timp de doi ani, între 1977-1978, la Universitatea din Teheran,  Iran.
A tradus din limba persana versurile marelui poet Omar Khayyam, alaturi de lucrari ale autorilor Sadegh Hedayat, Ahmad Samlu sau Sohrab Sepehri.
A tradus de asemenea si din limba româna în cea persana versuri din creatia lui Nichita Stanescu dar si ”Tinerete fara batrânete si viata fara de moarte”, o antologie a basmului popular românesc.
Din anul 2009 este doctor în Filologie, titlu obtinut la Universitatea  ”Al. Ioan Cuza” din Iasi cu teza” Opera lui Omar Khayyam si receptarea ei în cultura europeana”. Devine apoi profesor asociat al universitatii iesene unde preda cursuri de limba persana. Are peste 150 de articole, studii si eseuri publicate în reviste de specialitate, fiind si autor si coautor de lucrari didactice.

Close Search Window