Administrator


 

 

Astazi, 1 august 2019, în cadru festiv, în comuna Racaciuni a fost semnat contractul de proiectare si executie pentru DJ 119 care strabate localitatea Ciucani, comuna Racaciuni.
La eveniment au participat primarul comunei, Lucian Cheta, subprefectul Valentin Ivancea, vicepresedintele Silviu Ionel Pravat precum si consilieri locali.    

 

Drumul judetean DJ 119, îsi are originea în DN 11, în localitatea Bacau si destinatia în DN 11 A, în localitatea Borzesti, tronsonul de drum care va fi reabilitat si modernizat fiind de peste 2 kilometri.

 

Valoarea investitiei care urmeaza a se realiza se ridica la peste 1,1 milioane de Euro iar durata lucrarilor este de 2 luni pentru proiectare si 12 pentru executie.
Modernizarea drumului judetean DJ 119 pe segmentul studiat va permite conectarea localitatii Ciucani la centrul administrativ al comunei Racaciuni prin DN 2. Pentru modernizarea sectorului de drum care în prezent are o structura din balast, proiectantul a prevazut a se executa lucrari  care sa asigure crearea unor conditii optime privind dezvoltarea activitatilor economice, comerciale si nu în ultimul rând asigurarea unor conditii de siguranta si confort sporite pentru participantii la trafic.
Lucrarile propuse constau în umpluturi pentru largirea platformei drumului, si pentru supraînaltari si supralargiri în curbe, realizarea consolidarii cu ziduri de sprijin din beton cu înaltimea elevatiei de 1 m, executia unui sistem rutier compus din fundatie de balast si piatra sparta, si din doua straturi de mixturi asfaltice, amenajarea acostamentelor, a sistemelor de preluare si scurgere a apelor prin executia de santuri si rigole pereate si nepereate, rigole carosabile, rigole ramforsate cu înaltime de 1,75 m, podete prefabricate, lucrari de drenare a izvoarelor subterane, amenajare drumuri laterale, precum si lucrari de siguranta circulatiei (indicatoare, marcaje rutiere).

 

Acesta este  cel de-al saptelea contract finanatat de Guvernul României prin PNDL II, pentru judetul Bacau, valoarea însumata a contractelor fiind de 36.154.939,80 EURO.

Close Search Window