Administrator




Consilierii judeteni au aprobat în ultima sedinta a Consiliului Judetean Bacau, bugetul de venituri si cheltuieli al judetului. Chiar daca veniturile prognozate sunt mai mari anul acesta decât în 2018, principiul de baza a fost economia pentru segmentul de cheltuieli curente de functionare pentru a putea fi alocati cât mai multi bani la capitolele prioritare precum investitiile, educatia si serviciile sociale.

 

Presedintele Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu, a precizat criteriile constructiei bugetului: „Pentru ca 2019 este un an al proiectelor mari din infrastructura rutiera, aeroportuara, din sanatate, educatie si servicii sociale, procentul sumelor alocate dezvoltarii este de peste 3 ori mai mare fata de bugetul anului 2018. De altfel, cifrele spun totul: buget cheltuieli pentru dezvoltare (cheltuieli efectuate) în 2018 – 35936 mii lei, buget alocat dezvoltarii în 2019 – 198.548 mii lei.
M-am asigurat si ca în bugetul pe anul 2019 sunt cuprinse sumele care acopera integral plata salariilor asistentilor maternali profesionisti, asistentilor sociali si lucratorilor din reteaua Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.
Subliniez faptul ca 2019 este primul an în care aceste salarii sunt asigurate 100%, pâna la data de 31 decembrie, ceea ce este o premiera, în anii precedenti fiind nevoie de cel putin o rectificare bugetara în a doua jumatate a anului pentru plata salariilor.
În judetul Bacau sunt 379 de asistenti maternali profesionisti care au în grija 746 copii, în regim de protectie speciala. Sunt copiii nostri, ai comunitatii, pe care familiile, din motive independente de vointa lor nu-i pot îngriji, unii dintre ei au grade de handicap sau diferite dizabilitati iar asistentii maternali profesionisti îsi asuma, zilnic, responsabilitatea îngrijirii lor
”.

 

La sectiunea „Învatamânt” au fost alocati peste 14.000 mii de lei pentru implementarea Programului pentru Scoli al României si în acest an scolar, pentru întretinerea curenta a unitatilor de învatamânt special subordonate si pentru finantarea drepturilor copiilor cu cerinte educationale speciale care frecventeaza învatamântul special.

45.000 de mii de lei au fost alocati pentru întretinerea drumurilor judetene în acest an, banii fiind prevazuti distinct de sumele alocate pentru proiectele de reabilitari si modernizari din sectinuea „Dezvoltare”.

Proiectul de buget s-a aflat în dezbatere publica începând cu data de 26 martie 2019 si a fost finalizat dupa consultari la care au participat primarii UAT-urilor din judet, managerii institutiilor subordonate si personalul tehnic din aparatul propriu.
    Documentul de buget poate fi consultat aici: http://www.csjbacau.ro/p_b2019.html

Close Search Window