Administrator





Timp de doua zile, sâmbata, 29 august si duminica, 30 august 2020, judetul Bacau a fost în prim-planul calendarului ciclist al României prin desfasurarea competitiei cicliste ”Turul colinelor”.


Organizat dupa 12 ani din nou în Bacau, la startul concursului s-au aliniat 222 de participanti din toata tara.
Competitia a bifat înca o premiera, în cursul zilei de sâmbata, concurentii fiind cei care au ”inaugurat” primii kilometri de autostrada din Moldova. În cadrul probei ”Criterium”, sportivii au parcurs de 7 ori, 5 kilometri din Soseaua de Centura a Bacaului, pe bratul vestic.  Startul s-a dat într-un singur val, cu primii 2,5 km ca start festiv, dupa care a urmat startul tehnic, dat din mers. Câstigatorii categoriilor Open Feminin, Open Elite, Open Amatori Masculin au fost cei care au trecut primii linia de sosire dupa efectuarea celor 7 tururi. 

 

Duminica a fost rândul probei de fond de 110 km. Startul festiv a avut loc în fata Palatului Administrativ din centrul orasului iar cel tehnic, la iesirea din oras. Punctul de sosire a fost Manastirea Rachitoasa, sportivii bucurându-se de un traseu ciclist cu grade variate de dificultate, în peisajul de exceptie al Colinelor Tutovei, din partea estica a judetului.

Ma bucur foarte mult ca am reusit sa aducem cea mai importanta competitie ciclista de sosea, din nou în Bacau. Prin eforturile pe care Consiliul Judetean le-a facut în partea de est a judetului, unde s-a desfasurat competitia, ne dorim sa promovam zona si sa o facem din ce în ce mai atractiva iar investitiile facute în infrastructura au un cuvânt greu de spus. Ne dorim astfel, sa eliminam discrepantele dintre est si vest iar prin participarea la aceasta competitie, participantii au luat contact cu frumusetea peisajului care, speram ca i-a convins sa se reîntoarca în judetul nostru”, a precizat Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau. 

 

Competitia a fost organizata de Federatia Româna de Ciclism si Consiliul Judetean Bacau, sub egida Road Grand Tour.
De la debutul din 2013, competitia a însumat 5 curse, conceptul Road Grand Tour apartinându-i celui mai popular ciclist din Romania, Alex Ciocan, multiplu campion national (30 de titluri), cu peste 20 de ani de performanta în ciclismul de sosea.

Close Search Window