Administrator




   

Zilele acestea, la Stanisesti se lucreaza cu zeci de utilaje si efective crescute, pentru turnarea primului strat de asfalt. Beneficiarii directi ai acestei investitii a Consiliului Judetean Bacau sunt cei peste 7.000 de locuitori care traiesc în comunele Stanisesti si Motoseni.

   Sectorul de drum judetean care se modernizeaza are o lungime totala de 15.5 km si nu a fost asfaltat niciodata. Valoarea contractului de proiectare si executie este de 30 de milioane de lei. Zilele acestea a fost turnat primul strat de asfalt pe o lungime de 10 kilometri.
    „Doresc pe acesta cale sa îl felicit pe primarul Bogdan Teodor Popa pentru implicarea deosebita si pentru tot ce a realizat în comuna în ultimii ani.  Toate scolile au fost modernizate si o parte din drumurile locale au fost asfaltate si modernizate”, a precizat Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau.

Lucrarile la DJ 243 B Stanisesti-Motoseni sunt finantate prin Programul National de Dezvoltare Locala.
    Pe 14 martie 2017 au fost depuse la Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene documentatiile tehnico-economice aferente unui numar de 9 proiecte de reabilitare si modernizare de drumuri judetene propuse spre finantare.
    Obiectivele propuse spre finantare au fost:
    – DJ 241 B Padureni-Godovana, lungime de 15.43 km;
    – DJ 252F, Ungureni-Gârla Anei-Bartasesti, lungime 13.8 km;
    – DJ 243B, Vultureni (intersectie cu DJ 241A) – Parincea (intersectie cu DJ 252), lungime de 21.33km;
    – DJ 243B, Motoseni-Stanisesti, lungime de 15 km;
    – DJ 252A, Horgesti-Racataul de Jos (DJ 252B), lungime de 7.4 km;
    – DJ 119, la Ciucani, lungime 2.25 km;
    – DJ 123, limita judet Harghita – Valea Uzului – Darmanesti – DN 12A, lungime 21.10 km;
    – DJ 252C, Tatarasti-Corbasca, lungime 15.06 km;
    – DJ 117, Poduri, lungime 4.18 km.

    Pe 11 aprilie 2019, a fost semnat contractul de proiectare si executie pentru drumul Motoseni-Gura Craiesti-Benesti-Balotesti-Stanisesti, DJ 243B.

    În ziua de 22 octombrie 2019 a fost eliberat ordinul de începere a lucrarilor. Profitând de vremea favorabila, antreprenorul  a lucrat si în timpul iernii, ocazie cu care a facut lucrari de pregatire a asfaltarii, a sapat santuri pentru rigole si au fost conturate locurile în care sunt realizate podete. În cadrul acestei investitii vor fi reabilitate 7 poduri existente, vor fi redimensionate 92 podete si se vor construi santuri si rigole.

 
Close Search Window