Administrator


    Presedintele Dragos Benea a participat astazi, alaturi de europarlamentarul Minodora Cliveti, de oameni politici si elevi ai liceelor bacauane, la un eveniment dedicat zilei de 9 mai, Ziua Europei.

    Dezbaterea s-a grefat în principal pe tineri, rolul, importanta si problemele acestora la nivel european dar si national si local. Pentru ca, asa dupa cum afirma Hannes Swoboda, presedintele S&D Group din Parlamentul European, într-un mesaj trimis special pentru acest eveniment, ”tinerii reprezinta aproape o cincime din populatia Europei. Ei sunt prezentul si viitorul si o bogata sursa de dinamism în societatile noastre”.

    Parafrazând-o pe Dna Androulla Vassiliou, Comisar European pentru Educatie, Cultura, Multilingvism si Tineret, se poate spune ca cea mai trainica si durabila investitie în perioada 2014 – 2020 este investitia în educatia si perfectionarea tinerilor.
Referindu-se la politicile Uniunii Europene pentru segmentul de tineret, Minodora Cliveti a subliniat ca, ”pentru perioada 2014-2020, la nivel european, se doreste continuarea si îmbunatatirea programelor deja cunoscute în cadrul Strategiei pentru Tineret, programe ce vizeaza intensificarea mobilitatii studentilor, cresterea numarului parteneriatelor dintre institutiile de învatamânt, încurajarea studiului limbilor straine, promovarea conceptelor de cetatenie activa, solidaritate si incluziune sociala pentru toti tinerii”.
    Multe dintre aceste proiecte au fost implementate cu succes atât la nivel national cât si local.
   La nivel comunitar exista programele ”Tineret în actiune 2007-2013”, Erasmus, sau Comenius. Fiecare dintre acestea urmareste sa dezvolte printre tineri un simt de raspundere, de initiativa, interes fata de ceilalti, participare civica si implicare activa la nivel local, national si european.
   Însa, în pofida eforturilor privind educatia si integrarea tinerilor în societate, Europa se confrunta, înca, cu o problema grava – somajul în rândul tinerilor. În prezent, peste cinci milioane de tineri din Uniunea Europeana sunt someri, ceea ce înseamna ca unul din cinci tineri de pe piata muncii nu îsi poate gasi un loc de munca. Tinerii întâmpina dificultati în a gasi un loc de munca, în contextul cresterii somajului. În unele state membre ale UE, rata somajului în rândul tinerilor poate atinge 40 %. Aceasta comunicare indica faptul ca, în total, 7,5 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 15 si 24 de ani nici nu lucreaza si nici nu urmeaza studii sau cursuri de formare profesionala.
Desi somajul este ridicat, multe posturi ramân vacante. Aceasta situatie indica o incompatibilitate pe piata muncii în UE. În acest context, ”este necesar un mai mare suport pentru programele de consiliere vocationala care sa permita fiecarui tânar sa se orienteze, din punct de vedere profesional astfel încât, la terminarea unei forme de învatamânt sa poata fi integrat pietei muncii”, a mai afirmat Minodora Cliveti.
  
    La rândul sau, presedintele Dragos Benea a afirmat disponibilitatea institutiei pe care o reprezinta, a Consiliului Judetean Bacau de a-si largi aria de implicare în activitatile de suport destinate tinerilor. ”Este adevarat ca, referindu-ne la exercitiul bugetar, în perioada 2007-2013, programele pentru tineri aproape au lipsit. Din aceasta perspectiva ne dorim ca perioada 2014-2020 sa aduca o îmbunatatire vizibila, fie ca este vorba despre proiecte si programe pentru tineret sau despre parteneriate între institutiile administratiei publice locale si centrale, dedicate acestui segment. Desigur, problemele tinerilor sunt complexe. Cum ar fi, de pilda, consumul de etnobotanice. Dar, ma bucur sa pot constata ca nu ne rezumam la a constata problema si atât. În ultimii ani am participat la numeroase actiuni initiate de ONG-uri si autoritati publice locale care sunt foarte active si implicate, fie si în conditiile unei legislatii înca destul de neclare în acest domeniu. M-as gândi, de asemenea, si la o propunere legislativa, prin care voluntariatul (si este un aspect pozitiv ca, în Bacau, exista multi tineri implicati în astfel de activitati) sa fie recunoscut ca vechime pe cartea de munca. Dupa cum afirmam, probleme exista dar, în egala masura, exista si solutii”, a concluzionat presedintele Dragos Benea, exprimându-si întregul suport pentru proiectele destinate tinerilor.

Close Search Window