Administrator


    Consiliul Judetean Bacau a primit marti, 4 martie 2014, vizita ambasadorului Olandei în România, Excelenta Sa Matthijs van Bonzel. La întâlnire a participat domnul Ionel Floroiu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Bacau, alaturi de domnul Sorin Brasoveanu, director al Directiei generale pentru Protectia Copilului si Asistenta Sociala Bacau si de consilieri din aparatul de specialitate al Consiliului Judetean Bacau.

    Temele abordate în cadrul discutiilor au vizat istoricul colaborarii dintre Consiliul Judetean Bacau si Asociatia Betania, perspectivele unei mai strânse colaborari si cu alte institutii din Olanda dar si subiecte ale cadrului legislativ, noul cod de procedura penala si oportunitatile oferite de realizarea parteneriatelor public-privat.
    ”Ma bucur sa constat, o data în plus, sustinerea pe care o avem din partea Ambasadei Olandei, a dumneavoastra personal si a poporului olandez, suport de care am beneficiat în toti anii de dupa revolutie. Asociatia Betania a fost si ramâne unul dintre cei mai buni parteneri ai Consiliului Judetean Bacau, dovada în acest sens fiind numarul mare de proiecte pe care le-am dezvoltat împreuna începând cu 1995, pâna în prezent”, afirma la deschiderea discutiilor domnul vicepresedinte Ionel Floroiu. La rândul sau, Excelenta Sa, domnul Matthijs van Bonzel a fost de parere ca, ”încurajati de istoricul foarte bun si de suportul si deschiderea autoritatilor judetene fata de proiectele comune de cooperare putem miza pe o colaborare mai strânsa si pe o largire a paletei domeniilor de interes. Desigur, proiectele sociale ramân prioritare dar avem în vedere si proiecte care sa vizeze cultura si, evident, spatiul economic”.
    Dupa cum sublinia vicepresedintele Ionel Floroiu, de-a lungul timpului, judetul Bacau s-a bucurat în mod constant de sustinerea reprezentantilor administratiei olandeze. Astfel, în iunie 2010 Consiliul Judetean Bacau a primit vizita doamnei Maria Wilhelmina Josepha Antonia van Gool, ambasadorul din aceea perioada. Excelenta sa a avut  o serie de întâlniri de lucru la Camera de Comert si Industrie  Bacau, pentru a se prezenta oportunitatile de afaceri ale judetului nostru, precum si vizite la fermele pomicole din judet.
    Colaborarea Asociatiei Betania cu administratia publica judeteana este veche, înca din anii 1995-1996 începând cu  pasi marunti în cadrul unor proiecte de sprijin pentru familiile sarace sau copii si tineri cu probleme. Un rezultat notabil al acestei colaborari a fost înfiintarea Centrului Lalelelor, în 1999, primul centru din România  destinat protectiei copilului – victima a unei forme de abuz sau a neglijarii grave în mediul familial.  
    De atunci si pâna în prezent exista o multitudine de  colaborari/parteneriate între Consiliul Judetean Bacau, respectiv  Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si Asociatia Betania, condusa de Andrei Muit.
    O mare atentie s-a acordat zonei rurale promovându-se  programe de investitii în sanatate si educatie, concretizate prin ridicarea unor obiective medicale în comunele Gura Vaii si Racova, în 2002, Huruiesti, 2004, Izvorul Berheciului, 2008, si Gaiceana în 2009. Unele dintre aceste proiecte au fost premiere pentru România la data respectiva.

Close Search Window