Administrator

Iunie 2023

Demararea proiectului „Creșterea eficienței energetice în clădirile publice – Filarmonica Mihail Jora, Bacău”

Județul Bacău și Administrația Fondului pentru Mediu au semnat contractul de finanțare nr. 433/G/GES/15.05.2023 pentru implementarea proiectului „Creșterea eficienței energetice în clădirile publice – Filarmonica Mihail Jora, Bacău” în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 1129 din 24 noiembrie 2020.

Proiectul vizează executarea de lucrări de intervenții în scopul creșterii eficienţei energetice a clădirii publice şi îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară şi promovarea utilizării surselor regenerabile de energie a clădirii în care activează Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău.

Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni.

Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați prin Hotărârea Consiliului Județean Bacău, valoarea totală a investiției este de 15.185.421,29 lei (inclusiv T.V.A.), din care:    
- finanțarea eligibilă acordată de Administraţia Fondului pentru Mediu este de 11.386.587,11 lei (inclusiv T.V.A) ce reprezintă 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului, iar contribuția proprie a Județului Bacău este de 10% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.265.176,35 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului.
- valoarea neeligibilă este de 2.533.657,83 lei (inclusiv T.V.A).

Informaţii suplimentare privitoare la implementarea proiectului: Ramona-Maria Brîndușoiu - manager proiect, e-mail: ramona.brindusoiu@csjbacau.ro.

Close Search Window