Administrator



În data de 26 aprilie 2015, vicepresedintele Consiliului Judetean Bacau, Ionel Floroiu a participat la întâlnirea de lucru a echipei coordonatoare de proiect din cadrul Consiliului Judetean Bacau si a echipelor partenere de proiect, cu ocazia prezentei la Bacau a membrilor Asociatiei Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt (FR) pentru proiectul – pilot „Un altfel de sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale sarace bacauane din Valea Zeletinului – promovarea învatarii si consolidarii limbii franceze în vederea dezvoltarii comunitare, în contextul extinderii relatiilor de colaborare cu Franta”.

Din cadrul echipei coordonatoare de proiect au fost prezenti Ionel Floroiu - manager de proiect si Luciana Pascu-Cârlan – asistent manager si responsabil cu logistica si comunicarea iar din partea franceza Raluca Moulinier – presedinta Asociatiei Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt (FR) alaturi de Martine Delambre, Jacques et Sophie Petiard, Graciela Plouin si Denis Klein – membri ai Consiliului de Administratie al asociatiei. La întâlnirea de lucru au participat si primarii comunelor Colonesti, Motoseni, Rachitoasa si Stanisesti, Dinu Apostu – presedintele  Asociatiei de Prietenie Româno-Franceza „St. Leu-la-Forêt - Izvorul Berheciului” (RO) si membrii echipei de proiect din cadrul acesteia.

În cadrul discutiilor, vicepresedintele Ionel Floroiu a precizat ca acest proiect este unul de suflet iar Raluca Moulinier si-a exprimat multumirea ca s-a reusit demararea lui: „Va fi un proiect de succes care va face pe multi, chiar la nivel de tara, invidiosi”. Jacques Petiard a aratat ca “proiectul se înscrie perfect în relatiile traditionale dintre Franta si România” iar Martine Delambre a tinut sa precizeze faptul ca ”suntem mândri de cultura franceza si încântati ca aceasta cultura va fi împartasita copiilor din Valea Zeletinului, sensibilizându i catre cunoastere, ajutându-i astfel în dezvoltarea lor personala”.

A doua zi, pe 27 aprilie 2015 la ora 11, a avut loc evenimentul francofon Sezatoare - “Povesteste-mi despre Valea Zeletinului”, organizat la Caminul Cultural al comunei Rachitoasa la care au participat vicepresedintele Ionel Floroiu si delegatia franceza formata din 25 de persoane. Evenimentul a constat în prezentarea unui spectacol sustinut de elevii reuniti din cele 4 comune (Colonesti, Motoseni, Rachitoasa si Stanisesti), beneficiarele proiectului-pilot. Talentul, dragalesenia, straduinta elevilor de a vorbi în limba franceza, la care s-a adaugat si implicarea neconditionata a cadrelor didactice, au convins oaspetii francezi sa aplaude furtunos, ridicându-i în picioare.
Dupa spectacol au urmat alocutiuni din partea invitatilor si a gazdei. Raluca Moulinier a felicitat copiii pentru spectacolul „care a depasit asteptarile noastre”, multumind si cadrelor didactice care au pus „mult suflet la realizarea lui” iar Ionel Floroiu a subliniat faptul ca beneficiarii proiectului, “copiii din Valea Zeletinului - care este o zona extrem de vitregita -, au reusit sa sparga barierele lingvistice si culturale vizavi de Franta si Saint-Leu-la-Forêt”, felicitându-i atât pe acestia cât si cadrele didactice.
A urmat un schimb de cadouri între reprezentantii Asociatiei Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt (FR) si copii, apoi vizionarea standurilor cu desene si obiecte decorative realizate de copiii participanti în proiect.

Close Search Window