Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232
»

Festivalul Județean de Folclor

Festivalul Județean de Folclor”, manifestare cultural-artistică devenită tradițională, își propune să păstreze viu și nealterat folclorul băcăuan autentic din toate subzonele etnofolclorice ale județului: Valea Trotușului, Valea Siretului, Oituz, Cașin, Zeletin.
 Se urmărește păstrarea, acuratețea și frumusețea costumelor, autenticitatea textelor poetico-muzicale, ineditul unor dansuri populare, stiluri interpretative de excepție. În urma acestei ample manifestări, care se adresează tuturor iubitorilor de folclor autentic, au de câștigat atât actanții (care sunt mereu pregătiți pentru a se exprima la o cotă artistică cât mai ridicată), cât și publicul care poate admira folclorul băcăuan autentic.

 Având loc în Stațiunea Slănic Moldova, impactul este cu atât mai mare, deoarece manifestarea este urmărită de peste 1.500 de turiști români și străini.

 Inițierea formațiilor artistice din cadrul Așezămintelor Culturale, susținerea unei permanente activități cultural-artistice în comunele și satele județului cu scopul de a promova cultura și arta tradițională, promovarea imaginii Județului Bacău și a folclorului băcăuan în fața turiștilor români și străini, sunt doar cîteva din obiectivele acestei manifestări care se desfășoară de mai bine de 25 de ani.
 Festivalul se desfășoară în trei etape, pe centre și zone folclorice, finalizându-se cu un spectacol de gală în luna iulie, în Stațiunea Slănic Moldova.
 Partenerii acestui proiect sunt: Primăria Slănic Moldova, Consilul Local Slănic Moldova, Primăriile și Consiliile Locale care au formații artistice prezente în festival.

Rezultatele așteptate ale proiectului sunt: menținerea în activitate a unui număr de aproximativ 600 de artiști amatori, care să contribuie la păstrarea folclorului băcăuan autentic, selectarea din rândurile acestora a celor mai reprezentativi artiști pentru faza finală a festivalului, stabilirea de legături umane și artistice între artiștii amatori din diferita zone etnofolclorice ale județului.