Proiecte cultură 2012
Lansarea licitație de proiecte culturale în vederea acordării finanțării nerambursabile din fonduri alocate de Consiliul Județean Bacău pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, cu modificările și completările ulterioare (secțiunea a-3-a, alin.1 și 2).
Domeniul cultural:
a) arte vizuale și ale spectacolului: expoziții, spectacole, manifestări și târguri tradiționale de interes județean, național și internațional (organizate cu titlul de acces gratuit),
b) simpozioane, conferințe și seminarii pe teme culturale de interes județean cu participare națională și internațională (cu menționarea sprijinului financiar al Consiliului Județean Bacău);
c) editarea de lucrări din domeniul culturii scrise, astfel cum este acesta definit la art.1-3 din Legea nr.186/2003 privind promovarea culturii scrise, numai cu caracter documentar cum ar fi: album, almanah, revistă și alte materiale de promovare ilustrative a județului Bacău și a patrimoniului cultural local în circuitul cultural național (ca de exemplu: ghid cultural al Județului Bacău, album, almanah cultural și alte materiale de promovare pe diverse suporturi, precum - CD, DVD, spațiu virtual)
d) aniversări jubiliare, manifestări culturale și alte activități de promovarea a vieții culturale a comunităților din județul Bacău, prin intermediul spațiului virtual (Internetul)
Suma disponibilă aprobată pentru finanțarea nerambursabilă a acțiunilor și proiectelor culturale este de 130.000 RON
! Prezentarea proiectelor depuse trebuie sa fie realizata pe machetele de lucru prezentate mai sus.
Pentru justificarea cheltuielilor în cadrul proiectelor, trebuie să se prezinte următoarele documente in functie de activitatile implementate









CONSILIUL JUDETEAN BACAU