Consiliul Judetean Bacau
Componența și conducere
Aparat de specialitate
Activitate
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Orase & Comune

Anunț de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă

1. Ca urmare a participării la selecția publică a proiectelor sociale, culturale și sportive de interes județean, în vederea acordării de finanțare nerambursabilă, conform prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, a Ordinului 130/2006 și a Hotărârii Consiliului Județean nr.18 din 04.02.2008, se vor atribui contracte de finanțare nerambursabilă, conform Anunțului de mai jos:

2. Autoritatea contractantă, respectiv Consiliul Județean Bacău cu sediul în str. Mărășești nr. 2, județul Bacău, cod fiscal 4455500, telefon 0234/537 200, fax 0234/535 012, atribuie contractele de finanțare nerambursabilă beneficiarilor mai sus menționați, în conformitate cu prevederile Capitolului III, art. 36, 37 și 38 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.