Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Masa rotunda dedicata Centenarului Marii Uniri

Vineri 25.08.2017 14:00


    Consiliul Județean Bacău a găzduit joi, 24 august 2017 o masă rotundă pe tema evenimentelor dedicate Centenarului sfârșitului Primului Război Mondial și a Marii Uniri care va fi celebrat în 2018. Organizată la inițiativa președintelui Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, acțiunea a stârnit un viu interes în rândul oamenilor de cultură din județ, dovadă fiind prezența numeroasă a acestora la eveniment. Au participat reprezentanți ai I.S.U. Bacău, Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău, Instituției Prefectului Județul Bacău, celor două universități băcăuane și ai asociațiilor istorice și militare din județ.
    ”Cunoaștem cu toții semnificația anului 2017, a anului 2018 când are loc Centenarul sfârșitului Primul Război Mondial și al Marii Uniri. Vorbim despre  un eveniment unic, de o importanță majoră pentru România. Am considerat că o astfel de întâlnire este cea mai oportună modalitate de lucru pentru ca, împreună să stabilim un calendar al evenimentelor pe care ni le propunem în acest context. Dincolo de acțiunile respective aș dori să ne gândim și la un proiect sau două, care să fie simbolul Centenarului Marii Uniri și care să dăinuie peste timp. Toate propunerile dumneavoastră, ale celor prezenți vor fi centralizate iar pe cele mai reprezentative ne vom conjuga eforturile pentru a le susține și pentru a putea oferi un mesaj de încredere și unitate tuturor băcăuanilor din comunitatea noastră care sunt aici sau sunt plecați în afara granițelor țării”, a precizat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău în deschiderea manifestării.
    Cei prezenți la acțiune au înaintat o multitudine de propuneri și idei de proiecte, de la simpozioane, conferințe, lansări de carte până la monumente sau reiterarea unor evenimente istorice, cum ar fi ”Zborul Marii Uniri”, de la Bacău la Blaj. A fost stabilit cu comitet organizatoric care va fi coordonat de Silviu Ionel Pravăț, vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău. Propunerile de proiecte vor fi în cel mai scurt timp centralizate și vor fi identificate sursele de finanțare necesare realizării acestora.

Galerie foto