Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Vicepresedintele Silviu Ionel Pravat a participat la Iasi, la discutii pe tema Master Plan-ului in domeniul sanatatii

Joi 20.07.2017 12:00


    Silviu Ionel Pravăț, vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, împreună cu Adrian Popa, manager al Spitalului Județean de Urgență Bacău și cu Mihaela Arim, director al Direcției de Sănătate Publică Bacău au participat miercuri, 19 iulie, la o întâlnire de lucru pe tema Master-Plan-ului în Sănătate. Manifestarea a fost găzduită de Prefectura Iași și s-a desfășurat în prezența ministrului secretar de stat în Ministerul Sănătății, Corina Silvia Pop. Discuțiile s-au axat pe pe tema Spitalului Regional de Urgență, proiect ce va fi demarat la Iași dar și a problemelor cu care se confruntă spitalele din regiunea Nord-Est.
    "Intenția noastră este de a remodela întreaga rețea de spitale din Regiunea Nord-Est pentru că planul de reabilitare cuprinde spitale din toate județele Moldovei. Pentru a beneficia însă de fondurile alocate pentru acest segment este necesar să facem proiecte eligibile”, a afirmat Corina Silvia Pop, ministru secretar de stat.
    În cadrul întâlnirii, reprezentanții spitalelor județene din Regiunea Nord-Est au atins probleme acute cu care se confruntă în activitatea de fiecare zi. De la lipsa dotărilor cu aparatură corespunzătoare pentru diagnosticare până la penuria de personal în anumite specializări, toate aspectele au fost discutate cu reprezentantul Ministerului Sănătății. La rândul său, Corina Silvia Pop a precizat că în data de 27 iulie va avea loc întâlnirea de lucru la nivel național, în care se vor prezenta concluziile întâlnirilor din teren. Toate propunerile vor fi analizate, centralizate și cuprinse în Master Plan-ul pentru sănătate care va avea forma finală în cursul lunii septembrie a acestui an.
    ”A fost o întâlnire necesară în măsura în care nu există spital care să nu se confrunte cu probleme de diverse facturi. Chiar dacă doamna ministru secretar de stat a apreciat munca depusă de Consiliul Județean Bacău și de Spitalul Județean care îl situează pe acesta pe primele locuri ca și proiecte finanțate și dotări, asta nu înseamnă că nu mai avem nimic de făcut. Din contră, sunt încă foarte multe aspecte de rezolvat și mă voi raporta în acest sens la inițiativele Master Planului din sănătate și ale Programului de Guvernare : există fonduri disponibile, voința de a rezolva problemele există, așadar este nevoie de proiecte bine documentate care să fie eligibile și să câștige finanțarea”, a rezumat vicepreședintele Silviu Ionel Pravăț concluziile întâlnirii, privitor la investițiile în sănătate în județul Bacău.    

Galerie foto