Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Consiliul Judetean Bacau sprijina demersurile Asociatiei Partida Romilor

Miercuri 05.07.2017 19:00

    Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu a avut astăzi, în cadrul programului de audiențe, o întâlnire cu reprezentanții Asociației Partida Romilor ”Pro Europa”, regiunea Bacău. În timpul întrevederii au fost discutate aspectele importante din Planul Județean de Măsuri (P.J.M.) adoptat de Grupul de Lucru Mixt privind incluziunea minorității rome de la nivel local și județean precum și noua viziune de colaborare dintre asociație și Consiliul Județean Bacău. Concret, principalele puncte au vizat dezvoltarea unui parteneriat sustenabil între cele două instituții, în cadrul căruia, Consiliul Județean ar urma să furnizeze consilierea necesară pentru elaborarea și implementarea proiectelor cu finanțare europeană pe care le propune Asociația Partida Romilor. ”Este o schimbare de perspectivă în măsura în care vorbim despre o înțelegere aprofundată a mecanismului dezvoltării de durată a comunităților. Reprezentanții asociației au venit cu un set de măsuri care vizează investiții în infrastructură, în servicii sociale chiar și în mici afaceri locale. Sigur că încurajăm astfel de inițiative care nu pot avea decât un impact benefic asupra comunităților de romi”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, la finalul întrevederii.
    Întâlnirea de astăzi survine și ca o continuare a ședinței de lucru care a avut loc marți, 4 iulie și care s-a bucurat de participarea conducerii Asociației de la nivel central. Au fost analizate activitățile desfășurate până în prezent în cadrul campaniei educaționale ”S.O.S. Copiii Romi” iar ca propunere pe termen mediu s-a stabilit organizarea unor sesiuni de informare și consiliere pentru tinerii romi care doresc să urmeze studii universitare și postuniversitare.

Galerie foto