Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Zi de referinta pentru sanatatea bacauanilor

Vineri 19.05.2017 22:30


     Ziua de vineri, 19 mai 2017, va rămâne drept una de referință în comunitatea băcăuană, prin marcarea a trei evenimente deosebit de importante pentru sistemul de sănătate băcăuan. Primul eveniment a fost parafarea Programului comun de dezvoltare a Spitalului Județean de Urgență în aceeași structură comună cu viitorul Spital Municipal, pe baza complementarității serviciilor medicale. Al doilea eveniment l-a constituit inaugurarea Compartimentului de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, cel de-al treilea eveniment fiind inaugurarea RMN-ului de la Spitalul Municipal Moinești.
     Seria de evenimente a debutat la ora 10.30 în Amfiteatrul Maternității, unde într-o ședință comună a Consiliului Județean Bacău și a Consiliului Local Bacău, a fost aprobat Programul comun de dezvoltare a Spitalului Județean de Urgență și a Spitalului Municipal Bacău, pe bazele complementarității serviciilor medicale. Primarul Cosmin Necula a propus ca viitoarea unitate spitalicească băcăuană să poarte numele „Sfânta Maria”, în semn de prețuire a Sfintei Fecioare, știut fiind și că stema municipiului conține acest simbol.
     Cu ocazia acestui eveniment, în județul Bacău s-au aflat Florian Bodog, ministrul Sănătății, Cristian Vlădescu, președintele Școlii de Management Sanitar. De asemenea, au mai fost prezenți Maricica Coșa, prefect de Bacău, Valentin Ivancea, subprefect de Bacău, precum și parlamentarii Dragoș Benea, Ionel Floroiu și Teodora Șotcan.
     La finalul ședinței au fost semnate Acordul de Cooperare între Județul Bacău și Municipiul Bacău, în vederea găsirii celor mai bune soluții pentru asigurarea complementarității Spitalului Județean de Urgență Bacău și a viitorului Spital Municipal Bacău, precum și contractul de consultanță între Primăria Bacău și Scoala de Management Sanitar București. Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu a subliniat importanța acestui moment pentru comunitatea băcăuană. ”Este bine că am reușit să ne reunim în acest format, trebuie să ne unim forțele pentru a găsi cele mai bune soluții pentru ceea ce înseamnă prezentul și viitorul sănătății tuturor locuitorilor acestui județ. Este vorba de o abordare integrată, axată pe bazele complementarității, de aceea am apelat la ajutorul celor mai buni specialiști din domeniu”, a conchis președintele C.J. Bacău.
     Prezent la ședință, senatorul Dragoș Benea a remarcat ineditul acestei ședințe care a reușit să adune sub același acoperiș, în premieră, consilierii județeni și locali băcăuani. ”Deși au existat voci legate de oportunitatea unei astfel de ședințe mă bucur să văd, nu să revăd, în acest format inedit Consiliul Județean Bacău și Consiliul Local Bacău, cred că acesta este cel mai important mesaj al acestei zile, dincolo de alte evenimente care se vor întâmpla. Această inițiativă a generat prea multe comentarii, prea multe întrebări subiective, prea multă politică iarăși, deși se fac ședințe de guvern comune, tocmai pentru a găsi soluții comune pentru probleme existente dintr-un anumit areal. Dincolo de controverse este clar că ceea ce se întâmplă astăzi are o puternică valoare de simbol, ceea ce bateți dumneavoastră în cuie astăzi nu va mai mișca nimeni indiferent ce misiuni sau proiecte vor avea unii sau alții. Terenul acordat de Consiliul Județean Bacău, prin votul consilierilor de la acea vreme pentru construirea unui nou spital municipal a fost dat cu ideea de complementaritate, care abia astăzi, după mai bine de zece ani, își pune piatra de temelie. Elementul de noutate vine din zona Școlii de Management Sanitar care va aduce experiența, viziunea, priceperea, cunoștința în acest domeniu, practic, ne propune cele mai bune soluții din punct de vedere tehnic. Sigur, decizia finală va aparține în totalitate celor două foruri legislative băcăuane”, a precizat senatorul băcăuan.
     La rândul său, Cristian Vlădescu, președintele Școlii de Management Sanitar, a precizat că va realiza o analiză medicală completă a celor două unități medicale. ”Noi vă vom propune anumite soluții tehnice, bazate pe criterii obiective. În acest moment, având în vedere numărul de paturi vă încadrați cu ușurință în cerințele unui spital regional. Dumneavoastră urmează să decideți cum doriți să vă dezvoltați, dar trebuie să știți exact care sunt consecințele într-un caz sau altul, consecințe de ordinul nevoilor de investiții, din punct de vedere al resurselor. Trebuie să vă gândiți pe cel puțin zece ani de acum înainte, care va fi evoluția stării de sănătate din zonă. Așteptăm toate sugestiile dumneavoastră. Suntem deschiși la orice propunere. Poate sunt nevoi la care nimeni nu se gândește, nevoi caracteristice zonei dumneavoastră pe care noi le vom include în analiza noastră”, a declarat Cristian Vlădescu .
     În cuvântul său, ministrul Florian Bodog a salutat aceste evenimente medicale de marcă din viața comunității băcăuane. ”Este foarte importantă cooperarea între cele două instituții, care va aduce plus valoare pentru pacienți. Interesul tuturor este, indiferent de culoare politică, ca atunci când cetățeanul vine la spital să-și găsească rezolvarea problemelor medicale, să găsească medicamentația adecvată tratamentului său. Nu cred că festivismul ne-a adunat aici, ci găsirea celor mai bune soluții pentru sănătatea băcăuanilor. Agenda noastră guvernamentală este centrată pe pacient și pe specialistul din sănătate. După cum știți, am mers prin spitale și fără să fiu invitat și o să merg în continuare, pentru că îmi place să vorbesc cu oamenii și vreau să văd care sunt problemele acestora. Nu este o declarație politică. Eu când spun acest lucru, o spun, o cred, și o simt. În momentul în care la Ministerul Sănătății va fi o altă agendă, voi pleca de acolo. Cunosc în amănunt principalele probleme din spitale, cele legate de schemele de personal, însă vă pot spune că acestea vor fi rezolvate datorită politicilor salariale pe care Guvernul le aplică din acest an”, a afirmat ministrul Bodog.
     După ședința comună a Consiliului Județean Bacău și a Consiliului Local Bacău, a urmat poate cel mai important moment din istoria medicală a ultimilor ani și anume, inaugurarea noului compartiment de radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Bacău. De astăzi, după o absență de mai bine de zece ani, bolnavii oncologici din județul Bacău, precum și din județele limitrofe, pot urma tratament ultramodern de specialitate, la ei acasă, fără să mai fie nevoiți să se programeze pentru radioterapie în spitalele din țară. Acest eveniment de marcă a fost onorat de prezenta președintelui Camerei Deputaților și al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea si a primarului general al Capitale, Gabriela Firea. Președintele Liviu Dragnea s-a declarat încântat de noua investiție realizată la Spitalul Județean de Urgență. ”În primul rând, sunt bucuros că s-a finalizat această investiție. Trebuie să recunosc că este o investiție la care nu am ce să reproșez. Ca și calitate a lucrărilor, este la un nivel foarte înalt, iar ca și dotare cu echipamente și cu aparatură și tehnică, este, din câte văd și din câte am înțeles, la cele mai înalte cote, de nivel european și cred că nu numai. Cred că invențiile în sănătate de la spitalul din Bacău trebuie să continue. Dacă cineva în urmă cu o sută de ani a donat acea clădire, cred că este de datoria noastră, a Guvernului, ca acea clădire să fie reabilitată. Semnarea astăzi a acelui parteneriat dintre Consiliul Local și Consiliul Județean îmi dă speranța că cetățenii din Bacău, și nu numai, vor avea în această zonă un Complex medical așa cum sunt puține în țară”.
    
Senatorul Dragoș Benea a făcut un scurt istoric al acestui obiectiv. ”În 2014 s-a depus o cerere de finanțare la Compania Națională de Investiții, ministrul dezvoltării, era pe atunci domnul președinte Dragnea, contractul s-a semnat foarte repede, în august 2015. În decembrie 2015 au început lucrările, iar în decembrie 2016 au fost finalizate și după un scurt intermezzo de acum un an, când am primit vizita domnului președinte chiar pe acest șantier, astăzi 19 mai, am inaugurat acest obiectiv”, a mai precizat senatorul Dragoș Benea.
     La evenimente au mai fost prezenți parlamentarii băcăuani Gabriel Vlase - vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Șova, Ionel Floroiu, Claudiu Ilișanu, Teodora Șotcan, Costel-Neculai Dunava, precum și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate și consilieri județeni. Președintele Sorin Brașoveanu a subliniat importanța investiților din sănătate realizate în decursul ultimilor ani. ”Realizarea acestui obiectiv al județului nostru este rezultatul voinței și implicării unei echipe care a înteles că dincolo de cifre și date statistice sunt destinele unor oameni, deci ale județului nostru ca entitate. Sunt onorat să particip la această inaugurare din postura de președinte al Consiliului Județean Bacău, dar meritul pentru această investiție de marcă îl are echipa care a condus Consiliul Județean Bacău vreme de doisprezece ani, care prin președintele Dragoș Benea, a pus pe primul loc investițiile în infrastructura de sănătate a județului pentru a crește calitatea vieții băcăuanilor”, a mai declarat președintele Brașoveanu.
     Valoarea totală a investiției realizate la noua Secție de Radioterapie este de peste șase milioane de euro, din care peste 60% o reprezintă valoarea echipamentelor medicale. Modernizarea compartimentului de Radioterapie a presupus reabilitarea integrală a clădirii, care va avea 24 de paturi și dotare cu echipamente performante. Acceleratorul de particule este de ultimă generație, cu 2 energii de fotoni și 5 grupe de electroni. În România, mai există un aparat similar la Institutul Oncologic din Cluj, dar de generație mai veche. Performanțele acestui aparat, care poate trata peste 70% dintre tipurile de cancer, determină o adresabilitate către o gamă mai largă de pacienți, zilnic putand beneficia de ședințe peste 20 de pacienți. Se pot realiza iradieri de mare precizie, fără a afecta țesuturile sănătoase din jurul afecțiunii tumorale. Anual, se vor putea face până la 15.000 de ședințe de iradiere.
     După acest eveniment, delegația oficială s-a deplasat la Spitalul Municipal din Moinești, unde a avut loc un important moment pentru comunitatea de pe Valea Trotușului și anume inaugurarea unui ultraperformant aparat RMN.

Galerie foto