Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

La multi ani, Ilie Boca!

Marti 21.02.2017 13:00



    Comunitatea băcăuană îl sărbătorește astăzi pe unul dintre artiștii de calibru, care de-a lungul anilor a devenit emblematic pentru județul Bacău. Pictorul Ilie Boca împlinește 80 de ani, fericit prilej pentru toți cei care îl apreciază să îi fie alături. În dorința de a îl omagia pe Maestru, Biblioteca Județeană ”C. Sturdza” a organizat un eveniment la care au participat personalități ale vieții publice băcăuane, oameni de cultură, critici de artă, colegi, admiratori. Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu a transmis publicului un mesaj emoționant: ”Este o mare onoare și un privilegiu să fiu prezent astăzi la acest eveniment cultural de excepție. Nu mă voi încumeta să vorbesc despre pictura lui Ilie Boca întrucât au făcut-o, cu pricepere, critici profesioniști. Vreau doar să îi mulțumesc pentru tot ceea ce face prin activitatea sa pentru cultura băcăuană, pentru tot ce înseamnă opera sa la nivel național și internațional. Creația sa este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase cărți de vizită ale Bacăului, motiv pentru care comunitatea îi datorează enorm. Edgar Degas spunea cândva că arta nu este ceea ce vede artistul, ci ceea ce îi face el pe ceilalți să vadă. Eu îi mulțumesc maestrului Ilie Boca pentru ceea ce ne face să vedem cu toții și mai ales pentru cum se vede Bacăul în lume, prin arta sa. Îl felicit și îi doresc sănătate, putere de muncă și să-și numere mult timp de aici încolo „zilele cu pensula”, așa cum splendid spunea într-un interviu de acum câțiva ani.
La mulți ani, maestre!


Ca o coincidență fericită, Consiliul Județean a decis în februarie 2012 să-i confere maestrului Ilie Boca titlul de cetățean de onoare al județului, pentru contribuția deosebită pe care domnia sa a avut-o și o are în continuare în domeniul cultural, atât la nivel local, cât și la nivel național și internațional.

Galerie foto