Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Ingineria, o cariera de succes

Vineri 11.11.2016 14:00



    Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu a participat vineri, 11 noiembrie 2016, la prima ediție a work-shop-ului educațional ”Ingineria – o carieră de succes”, ce a avut loc la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității ”Vasile Alecsandri” din Bacău.
    Într-o economie unde lipsa de infrastructură este acută iar absența forței de muncă specializată a devenit o mare problemă, evenimentul și-a propus ca scop, în primul rând, sensibilizarea tinerilor în privința ingineriei ca domeniu de studiu și activitate profesională pentru un viitor cât mai atractiv. S-a dorit implicarea activă pe un alt nivel a elevilor, studenților, mediului de afaceri și autorităților publice locale în ”crearea” și conceperea concretă de repere. ”Personal, consider că în afară de faptul că ingineria este o carieră captivantă, trebuie luat în considerare faptul că inginerii pot avea diverse cariere conectate între ele. Fie ca ești atras de tehnologia informației sau știința medicală, toate ariile de inginerie conțin și o linie de producție, în care, mai mult ca sigur, poți lucra, totul rezumând-se la interesele tale personale. Ca inginer, ai șansa să dezvolți sau să încerci noi tehnologii, care sunt fundamentale creării și livrării unor produse din ce în ce mai sustenabile ce asigură beneficiarilor o mai bună siguranță și funcționalitate a mașinăriilor folosite”, a declarat Sorin Brașoveanu, prezent la eveniment.
    Președintele a reafirmat și sprijinul consecvent pe care instituția Consiliului Județean Bacău îl oferă Universității ”Vasile Alecsandri” din Bacău. ”Sunt astăzi aici, în mijlocul dumneavoastră pentru a  reitera disponibilitatea administrației județene băcăuane pentru colaborare în beneficiul sistemului educațional. Sunt partizanul creării unor punți de legătură între Universitățile din Bacău și autoritățile locale și județene, corelate cu necesitățile agenților economici. Acordurile de parteneriat trebuie să urmărească corelarea sistemului de educație și formare profesională cu dinamica pieței muncii, contribuind astfel la promovarea ocupării și a incluziunii sociale a absolvenților. Cred cu tărie că la Facultatea de Inginerie din Bacău se face carte, este un exemplu de bună practică în învățământul universitar, prin strategia complexă constând într-o varietate de practici, metode și structuri, pe care le-a proiectat și le-a aplicat în mod autonom, de-a lungul anilor”, a mai subliniat președintele Sorin Brașoveanu.

Galerie foto