Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

D.G.A.S.P.C.Bacau model de bune practici pentru Protectia Copilului din Republica Moldova

Vineri 16.09.2016 18:00
Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu a primit joi, 15 septembrie 2016 vizita unei delegații, ai cărei membri activează în domeniul protecției copilului în Republica Moldova. Au fost prezenți reprezentanți ai Direcției de Protecția Copilului din Chișinău, ai Asociației Hope&Homes for Children – filiala din Republica Moldova ca și omologii lor din România și membri din conducerea DGASPC Bacău.
            Scopul vizitei de lucru a fost înțelegerea mai bună a felului în care funcționează mecanismele de protecție a copilului în județul Bacău și analiza experienței DGASPC Bacău în procesul de închidere al centrelor mari de plasament și dezvoltarea de servicii alternative bazate pe familie și comunitate. În mod special reprezentanții DGASPC Chișinău au fost interesați de un model de servicii pe termen mediu și lung pentru copiii străzii și pentru copiii din familii vulnerabile care prezintă riscul de a fi luați din familii.
            Asociația Hope&Homes for Children activează în România din 1999 și are parteneriate încheiate cu 13 consilii județene. Aria de expertiză include suport pentru închiderea centrelor de plasament și înlocuirea acestora cu servicii alternative de suport pentru copiii instituționalizați, programe de prevenire și formare profesională ca și asistență tehnică oferită autorităților județene și locale care activează în domeniul protecției copilului.
            ”Agenda discuției cu domnul președinte Sorin Brașoveanu s-a centrat pe vizualizarea și analiza procesului de reformă în domeniul protecției copilului implementat în județul Bacău. Aceasta deoarece colegii din Republica Moldova sunt interesați de dobândirea de bune practici și de replicarea modelului de la nivelul județului Bacău, cu atât mai mult cu cât știm că DGASPC Bacău are proiecte pilot care dau rezultate foarte bune”, a precizat Radu Tohotan, reprezentant al Asociației Hope&Homes for Children – România.
 
            Președintele Sorin Brașoveanu a asigurat delegația moldoveană de tot suportul pentru implementarea reformelor în domeniul protecției copilului: ”Inițial, curajul, poate mai mult chiar decât expertiza a fost determinant pentru demararea proiectelor noastre. Contează enorm să îți placă ceea ce faci, să devină chiar o pasiune dorința de a ajuta acești copii defavorizați. Noi vă stăm la dispoziție cu toată experiența acumulată în cadrul proiectelor derulate”.