Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

La multi ani Pompierilor Militari !

Miercuri 14.09.2016 16:00
Ziua de 13 septembrie, Ziua Pompierilor Militari din România a fost sărbătorită și în județul Bacău, instituțiile administrației locale și oficialitățile aducând un frumos omagiu memoriei acestei zile. Discursurile publice au rememorat pagina de istorie națională scrisă prin lupta purtată acum 168 de ani, în Dealul Spirei, de Compania de Pompieri din București, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mișcarea revoluționară de la 1848.
Curajul și spiritul de sacrificiu al pompierilor au continuat peste timp, ele fiind reînsuflețite în principalele momente ale istoriei Naționale – La 1877 în Bateriile de Artiliere de Giurgiu și Calafat, care au dat semnalul începerii Războiului de Independență, ca și pe fronturile celor două conflagrații mondiale, luptând cu arma în mână sau intervenind pentru stingerea incendiilor provocate de confruntările armate.
”Pompierii băcăuani au scris la rândul lor pagini de eroism, onorându-și mereu, chiar și cu prețul sacrificiului suprem, misiunea de apărare a vieții și bunurilor împotriva incendiilor.
 Intervenția dumneavoastră în situațiile de urgență este decisivă pentru salvarea de vieți și bunuri materiale. Fie că este vorba de incendii, inundații, alunecări de teren, înzăpeziri sau accidente rutiere, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență sunt mereu la datorie, la orice oră din zi și din noapte”, a punctat Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, în discursul aniversar susținut la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mr. Constantin Ene” Bacău.
Președintele a subliniat spirjinul constant pe care Consiliul Județean îl acordă pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru creșterea calității serviciilor în situații de urgență. Astfel, prin Programul Operațional Regional, au fost accesați apoximativ 26 de milioane de euro, contribuția Consiliului Județean fiind de peste 80.000 de euro. În total, județul Bacău a primit 23 de echipamente moderne.
”Îi felicit pe toți pompierii militari, care, cu devotament, curaj, disciplină și profesionalism, își fac datoria zi de zi, față de cetățenii județului Bacău iar de ziua dumneavoastră, vă doresc multă sănătate și bucurii alături de colegi și de familiile dumneavoastră!”, a transmis la final, președintele Consiliului Județean Bacău.

Galerie foto