Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Protocol institutional pentru accesul copiilor rromi la servicii de sanatate

Vineri 19.02.2016 10:30
    Joi, 18 februarie 2016, Ionel Floroiu, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, împreună cu Dorian Pocovnicu, prefectul județului au participat la  întâlnirea de lucru în cadrul căreia s-au pus bazele instituționalizării colaborării la nivelul județului Bacău în vederea diminuării riscurilor asociate sănătății în comunitățile vulnerabile. În cadrul evenimentului a fost semnat protocolul de colaborare între instituțiile județene cu competențe în acest domeniu.
    La această activitate au participat reprezentanți din conducerea următoarelor instituții: Direcția de Sănătate Publică, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Inspectoratul Școlar Județean, Primăria Corbasca și Primăria Valea Seacă, Fundația de sprijin Comunitar-Bacău, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali – filiala Bacău alături de reprezentanți ai Institutului Național de Sănătate Publică, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Institutul pentru Politici Publice și SASTIPEN – Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate.
    Întâlnirea se înscrie într-un efort mai larg, în vederea îmbunătățirii stării de sănătate a copiilor provenind din grupurile vulnerabile, pe fondul rezultatelor îngrijorătoare ale cercetărilor realizate la nivelul comunităților de rromi din județ, care indică o rată a imunizării copiilor împotriva unor boli grave (tetanos, difterie, poliomielită etc.) de aproximativ 40%, în condițiile în care ținta asumată la nivel național este de 95%.
    Acțiunea vine la finalul unui prim demers de creare la nivelul județului nostru a unei echipe multidisciplinare formată din specialiști de la nivelul tuturor instituțiilor județene mai sus menționate, scopul acestei inițiative fiind acela de a crește nivelul de informare/conștientizare în comunitățile vulnerabile cu privire la riscurile la adresa sănătății, cauzate inclusiv prin refuzul de vaccinare.
    ”Participăm astăzi la un eveniment deosebit în cadrul căruia vom semna un protocol de colaborare ce include 10 instituții din județul Bacău. Vorbim despre o strategie unitară adresată unor grupuri vulnerabile iar un pas important este campania de vaccinare la nivel județean adresată în principal copiilor rromi. Primele comune vizate sunt Valea Seacă și Corbasca, urmând ca această campanie să fie extinsă și la nivelul altor comunități de rromi de pe raza județului”, a precizat Ionel Floroiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, în cadrul evenimentului.
    Întâlnirea face parte din cadrul proiectului „Nediscriminarea înseamnă drepturi egale! Accesul echitabil al copiilor rromi la servicii de sănătate – o condiție fundamentală într-o societate nediscriminatorie”, proiect în cadrul Programului RO10 – CORAI, finanțat de Granturile SEE 2009 – 2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Galerie foto