Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Bun venit geografilor la Bacău!

Luni 07.04.2014 12:00
    Luni, 7 aprilie 2014, Ionel Floroiu, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău a participat la Sala Ateneu a Filarmonicii ”Mihail Jora” la festivitatea de deschidere a Etapei Naționale a Olimpiadei de Geografie.
    ”Este un eveniment important pentru învățământul băcăuan. Faptul că, pentru etapa națională a unei olimpiade a fost ales județul nostru ca și gazdă, ne bucură, ne onorează dar ne și obligă. Pentru aproape o săptămână aici se vor afla cei mai buni elevi din țară la geografie iar aceasta plasează Bacăul pe primele locuri în categoria centrelor de excelență pentru învățământul gimnazial și liceal. Și este încurajator să vedem un număr atât de mare de elevi care fac performanță în disciplina geografiei și, cu siguranță, nu numai”, afirma vicepreședintele Ionel Floroiu în discursul inaugural.
    La rândul său, Theodora Șotcan, inspector școlar general sublinia că: ”pentru noi, este o onoare să fim gazdele Olimpiadei de geografie, etapa națională. Suntem siguri că aveți, prin preformanțele demonstrate, repere geografice, economice și culturale despre orașul și județul Bacău. Vă dorim să descoperiți, dincolo de aceste informații, spiritul locului, frumusețea lui interioară, care se regăsesc în oamenii săi și în ceea ce au reușit, în timp, să creeze durabil”.