Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Târg de promovare a sectorului piscicol

Luni 13.05.2013 10:00
În perioada 11-12 mai 2013, Consiliul Județean Bacău a organizat la Iași, la Centrul Expozițional Moldova cel de-al doilea târg pentru promovarea consumului de pește. Evenimentul este consecutiv primei acțiuni de acest fel, respectiv târgului organizat la Bacău, în perioada 27-28 aprilie 2013 la Centrul de afaceri și expoziții “Mircea Cancicov”.

Consiliul Județean Bacău implementează în prezent proiectul “Promovarea produselor piscicole și de acvacultură”, finanțat prin Programul Operațional pentru Pescuit.
Proiectul are o valoare de peste 1,6 milioane de lei (RON), dintre care circa 1,27 milioane de lei, reprezintă finanțarea europeană în cadrul măsurii 3.4 „Dezvoltarea de noi piețe și campanii de promovare“. Scopul major al acestui proiect este stimularea consumului de pește și a produselor din pește la nivelul Regiunii Nord – Est. În cadrul proiectului, una din cele mai importante activități o constituie organizarea de târguri/expoziții în vederea promovării consumului de pește.
În cadrul acestor  târguri au fost prezenți un număr de 30 expozanți (ferme piscicole, unități de procesare a peștelui, asociații din domeniul piscicol, ONG-uri,  comercianți de scule de pescuit și instituțiile implicate în acest sector) și aproximativ  2500 de vizitatori.

Activitățile din cadrul târgurilor au constat în:
- deschideri oficiale ale târgurilor, conferințe de presă
- Workshop-uri - Importanța Consumului de pește (speakeri: Constantin Platon- președinte Asociația  ROMFISH, doamna Dr. Ing. Marilena Talpeș - Cercetător științific al Institutului de cercetare dezvoltare pentru ecologie acvatică, pescuit și acvacultură Galați )
- Demonstrație gastronomică cu renumiți Chefi
- Expoziții de fotografii
- Degustare de produse din pește;
- Amenajare spații de joacă pentru copii
- Proiecții video;
- Tombole pentru participanți;

Prin participarea diferitelor categorii de expozanți din domeniul piscicol și prin vizitarea târgurilor de către aproximativ 2500 de persoane, considerăm că această activitate a proiectului și-a îndeplinit misiunea de conștientizare a populației regiunii Nord Est privind  beneficiile consumului de pește proaspăt.

Galerie foto