Consiliul Judetean Bacau
Componența și conducere
Aparat de specialitate
Activitate
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Colaborări
Orase & Comune


Consiliul Județean Bacău este alături de Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Bacău

Luni 16.01.2012 10:30

Consiliul Județean Bacău este alături de Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Bacău
Încă de la început, Consiliul Județean Bacău a fost alături de Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare Bacău
Activitatea SMURD a fost susținută în județul Bacău prin Proiectul de Achiziționare de echipamente specifice pentru îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de urgență, acordării asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat în Regiunea Nord – Est.
În cadrul acestui proiect sunt achiziționate 9 autospeciale și echipamente de specialitate din care, o autospecială pentru lucrul cu apă și spumă de capacitate mărită, o ambulanță de reanimare, 4 ambulanțe de prim–ajutor și 3 autospeciale complexe de intervenție, descarcerare și acordarea asistenței medicale de urgență. Valoarea acestor echipamente este de aproximativ 3 milioane de euro situând județul Bacău pe locul al doilea, după județul Iași, în cadrul regiunii Nord–Est ca și sumă alocată.