Semnare contract Schi Parc Slănic Moldova

Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău și Constantin Apostol, directorul executiv al Agenției de Dezvoltare Nord Est au semnat astăzi, 14 decembrie 2011 contractul de finanțare al proiectului 'Schi Parc Slănic Moldova'.
'Este un moment important pentru noi toți, pentru că este vorba despre un proiect pe care toți locuitorii din județul Bacău și l-au dorit, un proiect la care visăm de 5 ani. Avem în sfârșit certitudinea că stațiunea Slănic Moldova va avea pârtie de schi. De ce Schi Parc Slănic Moldova? Pentru că această stațiune este situată într-un cadru favorabil sporturilor de iarnă și pentru că o pârtie de schi modernă vine în sprijinul zonei atât din punct de vedere economic, cât și social', afirma în deschiderea evenimentului dl. Dragoș Benea.
'Pârtia de schi din Slănic Moldova a fost un deziderat pentru a cărui punere în practică s-au făcut mai multe încercări. În final, perseverența, ambiția și profesionalismul echipei care a lucrat la elaborarea documentației și-au spus cuvântul. Județul Bacău, alături de componenta universitară, de cea agro-industrială va avea, prin acest proiect, un nou motor de dezvoltare, respectiv turismul amenajat', a adăugat dl. Constantin Apostol.
Proiectul este finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului; DMI 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de tursim pentru valorificarea resurselor naturale și creșterea calității serviciilor turistice. Bugetul alocat este de aproape 25 de milioane de lei.
Prin crearea pârtiei de schi de la Slănic Moldova se dorește dezvoltarea (diversificarea), valorificarea și promovarea potențialului natural al stațiunii. Pârtia va fi amenajată pe versantul nordic al Munților Nemira, având lungimea de 1400 de metri și lățimea medie de 38 de metri.
Pentru asigurarea unor condiții optime de practicare a schiului, pârtia va fi prevăzută cu instalație de transport pe cablu de tip telescaun, instalație de înzăpezit artificial, mașină de bătut zăpada, instalație de iluminat pentru nocturnă, o clădire anexă cu spații tehnologice și funcționale și o parcare auto.









CONSILIUL JUDETEAN BACAU