Consiliul Judetean Bacau
Componența și conducere
Aparat de specialitate
Activitate
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Colaborări
Orase & Comune


Ajutoare alimentare pentru categoriile defavorizate

Joi 21.10.2010 14:30

Consiliul Județean Bacău a început din data de 20 octombrie distribuirea ajutoarelor alimentare celor mai defavorizate categorii. Peste 100.000 de persoane din tot județul vor primi făină, mălai, paste făinoase, biscuiți și lapte praf. Alimentele ajung la primării care apoi le distribuie direct persoanelor înscrise în program.


Beneficiarii, definiți de H.G. 600/2009 sunt:
- familiile și persoanele singure care au dreptul, prin dispoziție scrisă a primarului, la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001;
- șomerii care beneficiază de indemnizație de șomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
- pensionarii  sistemului public de pensii ale căror drepturi, obținute din pensie sau după caz, din pensii cumulate, sunt sub 400 lei/lună;
- persoanele neinstituționalizate cu handicap grav și accentuat, adulți și copii.
Distribuirea alimentelor ca parte a Planului anual European de furnizare de Ajutoare Alimentare celor mai defavorizate categorii va continua și în perioada următoare, până la epuizarea listelor de beneficiari.