Centrul Comunitar Motoșeni, o importantă investiție a proiectului Servicii Integrate și Inovatoare pentru România

Miercuri, 30 iunie 2010, președintele Consiliului Județean Bacău, domnul Dragoș Benea a participat la festivitatea de inaugurare a Centrului Comunitar Fântânele, comuna Motoșeni realizat de Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău în cadrul proiectului «Servicii Integrate și Inovatoare pentru România» finanțat din fonduri oferite de Guvernul Norvegiei prin Programul Innovations Norway.
Centrul Comunitar este un centru multifuncțional și reprezintă unul dintre cele mai importante obiective din zona cea mai săracă a județului, în cadrul căruia urmează să fie găzduite grădinița satului Fântânele, “Clubul cu Lipici”, Centrul de zi pentru vârstnici, cabinetul medical al viitorului medic de familie, un centru de activități pentru adolescenți și tineri, dotat cu sală de calculatoare și bibliotecă, birourile echipei de îngrijire la domiciliu din comună și multe alte activități comunitare. De toate aceste servicii vor beneficia locuitorii din șase comunități limitrofe satului Fântânele, însemnând aproape 2000 de persoane.
La eveniment au participat alături de președintele Consiliului Județean Bacău, directorul DGASPC Bacău și primarii din cele 10 comune beneficiare ale proiectelor FSC în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău. Deasemenea, au fost prezenți colaboratori și susținători ai Fundației de Sprijin Comunitar și o mare parte din locuitorii satului Fântânele.
Programul festivității de inaugurare a cuprins discursuri ale oficialităților prezente la eveniment, un scurt program artistic pregătit de copiii înscriși deja la “Clubul cu Lipici», vizitarea și prezentarea spațiilor și dotărilor centrului.
În discursul său, președintele Consiliului Judetean Bacău, domnul Dragos Benea a arătat importanța centrului comunitar în această zonă defavorizată, mulțumind pentru întregul sprijin partenerilor norvegieni care au făcut posibil acest proiect.
La finalul discursurilor, doamna Gabriela Achihăi, președinta Fundației de sprijin Comunitar Bacău a subliniat faptul că “toate acestea nu se puteau realiza fără o investțtie financiară importantă, pusă la dispoziție de Guvernul Norvegiei prin intermediul programului Innovations Norway” mulțumind în primul rând Primăriei comunei Motoșeni și Consiliului Județean Bacău, parteneri de proiect care au sprijinit această realizare.









CONSILIUL JUDETEAN BACAU