Consiliul Judetean Bacau
Componența și conducere
Aparat de specialitate
Activitate
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Colaborări
Orase & Comune


Finalizarea PEAD 2009 în județul Bacău

Luni 22.03.2010 15:30

Finalizarea  PEAD 2009 în județul Bacău

Campania de distribuire a ajutoarelor europene s-a desfășurat în perioada 1 octombrie 2009-15 martie 2010. Programul s-a derulat în conformitate cu H.G. 600/2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenție comunitară destinate categoriilor de persoane defavorizate din România, după cum urmează: pensionari din sistemul public de pensii ale căror drepturi se situează sub 400 lei pe lună, șomeri care beneficiază de indemnizație de șomaj, persoane cu handicap grav și accentuat neinstituționalizate și familii și persoane singure cu dreptul la un venit minim garantat.
În total, în județul Bacău au beneficiat de zahăr și făină 97.050 de persoane, pe parcursul întregului program fiind distribuite 439.680 kg de zahăr și 1.473.076 kg de făină.
Din cauza faptului că unii dintre beneficiarii inițiali (centralizați la 1 iulie 2009)  nu s-au prezentat pentru ridicarea produselor, acestea au fost redistribuite către beneficiarii intrați în sistem începând cu luna septembrie 2009.
După finalizarea distribuției alimentelor toate documentele referitoare la această activitate care atestă eligibilitatea beneficiarilor conform prevederilor legale au fost centralizate la nivelul Consiliului Județean Bacău și se vor păstra separat în arhivă pe o perioadă de cel puțin 3 ani de la data de 31 martie 2010.


Purtător de cuvânt,
Irina Florea