Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Spitalul Judetean de Urgenta Bacau va avea heliport

Luni 30.12.2019 09:00
 
 
Sâmbătă, 28 decembrie 2019, a fost semnat contractul de „Proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții: Lucrări de modernizare, extindere, dotare infrastructură Unitatea de Primiri Urgențe (U.P.U), realizare Heliport – S.J.U. Bacău”. Pacienții Spitalului Județean de Urgență (S.J.U.) Bacău dar și ai altor spitale din regiune vor beneficia de serviciu de transport aerian cu elicoptere SMURD iar infrastructura spitalicească de urgență va fi reabilitată, modernizată și dotată la standarde europene.
 
Evenimentul a avut loc în prezența europarlamentarului Dragoș Benea, al deputatului Lucian Șova, președintelui de Consiliu Județean Sorin Brașoveanu, vicepreședintelui Silviu Pravăț și conducerii S.J.U.;
 
Proiectul de modernizare și dotare a U.P.U. și construirea Heliportului este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional (P.O.R.), bugetul total fiind de peste 13 milioane de lei, din care 4,7 milioane de lei este suma asigurată de Uniunea Europeană, 1,9 milioane de lei din bugetul național și 6,7 milioane de lei, contribuția S.J.U. Bacău.

Galerie foto