Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Zilele muzicii franceze, la Filarmonica Mihail Jora

Vineri 31.05.2019 12:00
“Zilele muzicii franceze” – eveniment ce a avut loc joi, 30 mai 2019, la sala Ateneu a Filarmonicii ”Mihail Jora” din Bacău a reprezentat o acțiune concretă a proiectului ”Dialogul francofon – vector de comunicare interculturală” elaborat de Consiliul Județean Bacău în parteneriat cu Asociația franceză“Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt”.
 
 
Proiectul amintit are ca obiectiv general întărirea colaborărilor româno-franceze existente în plan cultural și economic prin realizarea în comun de evenimente valoroase.
 
În acest context, publicul băcăuan s-a întâlnit cu două nume mari ale muzicii franceze:
Jean Philippe Lafont și Eric Darrigrand.
 
 
Bas-bariton, Jean Philippe Lafont are o carieră de mare succes, cântând pe cele mai importante scene ale lumii: Opéra-Comique din Paris, Carnegie Hall și Opera Metropolitană din New York, La Scala din Milano, Royal Opera House din Londra etc. Printre rolurile cu care este asociat în mod special sunt cei patru răufăcători din The Tales of Hoffmann, Contele des Grieux din Manon, Golaud în Pelléas et Mélisande, Barak în Die Frau ohne Schatten și rolurile din titlurile lui Gianni Schicchi, Rigoletto, Boris Godunov și Macbeth. Artist cu o vastă experiență, are o impresionantă colecție discografică alături de alte nume celebre din lumea operei.
 
Eric Darrigrand își cucerește publicul prin emoția și energia cu care dialoghează cu orchestra. Născut la Paris, pe lângă calitățile de dirijor, este și un compozitor prolific, autor al multor lucrări simfonice și de cameră.
 
Alături de concertul de pe scena Filarmonicii băcăuane s-au derulat alte câteva acțiuni ca de pildă : conferința „Personalități băcăuane de ieri și de astăzi de expresie franceză în muzică și literatură", expoziția „Patrimoniul cultural și turismul în Județul Bacău”, spectacolul francofon „Chemin de l’Union”/„Treptele Unirii”, oferit de elevii reuniți de pe Valea Zeletinului.
Susținători ai acțiunilor proiectului sunt Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, Primăria din Saint-Leu-la-Foret, Centrul Europe Direct din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, Maison de l’Europe din Paris și comunele de pe Valea Zeletinului, Colonești, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești.
 
„Sezonul cultural Franța – România ne-a prilejuit, prin acțiunile propuse în cadrul proiectului, să onorăm legăturile profunde, privilegiate și îndelungate dintre țările noastre”, a subliniat președintele Sorin Brașoveanu, prezent la acest eveniment cultural de prestigiu.

Galerie foto