Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Bacaul, oras important pentru transportul regional

Luni 22.04.2019 16:00


    Modernizarea Aeroportului Internațional „George Enescu” este la turație maximă. Ieri, 21 aprilie 2019, a fost dată în folosință parcarea aeroportului, ultimul obiectiv bifat din proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de transport aerian”. Parcarea are o suprafață de peste 18.000 mp, o capacitate de 300 de locuri și va asigura atât servicii de parcare temporară cât și parcare pe termen lung pentru pasagerii care se deplasează cu mașina până la aeroport.
   Finalizarea acestei investiții se adaugă celorlalte obiective terminate până la această oră, respectiv terminalul de pasageri, turnul de control și anexa administrativă, uzina electrică, terminalul intermodal pentru transport rutier, rezervorul de apă antiincendiu și stația pompare, garajul auto și centrala termică. Valoarea investițiilor realizate începând cu anul 2015 în cadrul proiectului de modernizare a aeroportului, se ridică la aproximativ 18 milioane de Euro.
 „Marcăm evenimentul de astăzi, de punere în funcțiune a parcării de la aeroport, ca fiind un moment important pentru infrastructura de transport aerian a județului nostru. De asemenea, vineri, 19 aprilie 2019, a fost ultima zi pentru depunerea ofertelor pentru modernizarea pistei, până la jumătatea lunii iulie a acestui an sperăm să avem o ofertă câștigătoare; lucrările pe strada Aeroportului sunt și ele în plină desfășurare și până în toamnă ar trebui să fie finalizate; aș aminti și faptul că, în timpul lucrărilor de modernizare, aeroportul băcăuan nu a fost închis nicio zi, că s-a lucrat sub sarcină, ceea ce a dublat practic efortul personalului care a procesat milioane de pasageri. Dar, astăzi, odată cu inaugurarea parcării, primul dintre cele două proiecte majore este finalizat și suntem la turație maximă și cu cel de-al doilea care înseamnă modernizarea pistei. Vorbim așadar de momente cheie în acest proces complex care este modernizarea Aeroportului „George Enescu” și băcăuanii trebuie să știe că ne ținem de cuvânt. Suntem o echipă iar numitorul comun este mobilizarea pentru confortul băcăuanilor”, a subliniat senatorul Dragoș Benea.
 
Aspectul a fost punctat și de președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu: „Modernizarea aeroportului din Bacău reprezintă nu numai îndeplinirea unui obiectiv al Strategiei de Dezvoltare Durabilă, și anume conectarea județului Bacău și a întregii regiuni la destinații europene, cu implicații directe asupra dezvoltării economice și sociale, ci și rezultatul unei munci în echipă și a unei colaborări eficiente interinstituționale. Echipa de management de la aeroport, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, Consiliului Concurenței, consultanți a întocmit documentația și a parcurs procedura legală pentru acordarea de către Comisia Europeană a ajutorului de stat în valoare de 56 de milioane de Euro. Ajutorul de stat obținut permite finanțarea integrală a celor două proiecte majore de modernizare a infrastructurii aeroportuare, precum și achiziționarea de echipamente și utilaje care au ca scop creșterea gradului de siguranță și securitate aeroportuară. În paralel, se află în derulare și cel de-al doilea proiect care are ca obiectiv creșterea capacității portante și modernizarea pistei de decolare. Pe lângă cele două proiecte, lucrările care se efectuează în prezent la strada Aeroportului vin să întregească amplul proces de modernizare a aeroportului băcăuan. Ne-am unit eforturile pentru că interesul nostru, al tuturor, este ca cetățenii județului Bacău să poată beneficia de cele mai bune servicii de transport, atât din punct de vedere al calității infrastructurii cât și al siguranței de zbor”.
  Reamintim că strada Aeroportului este finanțată, prin asocierea dintre Consiliul Județean Bacău și municipiul Bacău, cu 95% din valoarea lucrărilor de către Consiliul Județean și 5% de către primăria municipiului. Această stradă, care este un obiectiv important în procesul complex de modernizare a infrastructurii aeroportuare, va avea patru benzi de circulație (extinsă de la două, cât are în prezent) la care se adaugă una pentru urgențe. Începând de la o adâncime de un metru, toată strada va fi reconstruită, canalizarea este prevăzută la o adâncime de patru metri iar rețelele electrice și de aducțiune a apei vor fi complet înlocuite.
 „Procesul complex de modernizare a aeroportului, împreună cu centura ocolitoare a orașului, sunt proiecte cu semnificație majoră pentru transportul național, care vor face din Bacău un punct nodal al infrastructurii de transport și o poartă de intrare în Moldova și restul țării”, a precizat deputatul Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor.

Galerie foto