Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Omagiu Eroilor Unirii

Marti 13.11.2018 10:00




Eroii neamului românesc au fost omagiați luni, 12 noiembrie 2018, la Târgu Ocna, în cadrul unei manifestări organizate de Consiliul Județean Bacău în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului - Protopopiatul Onești, Garnizoana Bacău și Filiala județeană „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, sub titlul generic „Omagiu Eroilor Unirii”.
În cadrul acestei manifestării au fost săvârșite slujbe de pomenire a eroilor în trei locații, de o deosebită importanță spiritual-națională: la Monumentul eroilor de pe Măgura Ocnei, la Mormântul Eroului locotenent Nicolae Macarie din curtea Bisericii “Sfinții Arhangheli” din Poiana Sărată și la Cimitirul Eroilor de la Biserica - “Mausoleu duhovnicesc al lui eroilor” din Oituz.
Ineditul acestor acțiuni a fost constituit de momentele în care din cele trei locații alese s-a luat țărână, care, pusă în săculeți și sfințită, va fi depusă în mod simbolic, în Cetatea Reîntregirii din Alba-Iulia, atât în Catedrala Ortodoxă cât și în Muzeul Unirii, pentru a marca ziua de 1 Decembrie, finalul sărbătorilor Anului Centenar.
La ceremonii au fost prezenți președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, primarii localităților Târgu Ocna și Oituz, Ștefan Șilochi și Gheorghe Bodea, protopopul Ioan Bârgăoanu al Protopopiatului Onești, președintele Filialei Bacău a Asociației „Cultul Eroilor”, col. (rtr.) Paul-Valerian Timofte, preotul Mănăstirii Măgura Ocnei, ieromonahul Efrem Atănăsoaie și parohii din Oituz, Poiana Sărată și Hârja. Au mai fost prezenți, îmbrăcați în frumoase costume populare, președinții subfilialelor Cultul Eroilor din Zemeș și Măgirești, col. (r) Vasile Ilie și Constantin Dospinescu.
La final, ca gest simbolic care a întregit conotația evenimentului, în fiecare locație a fost redactat un „Act de autenticitate” al mostrelor de pământ, document semnat atât de oficiali ai adminsitrației publice locale din județ cât și de ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Galerie foto