Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Informare acasa! Siguranta in lume!

Vineri 22.06.2018 13:00


     Vineri, 22 iunie 2018, Colegiul ”Anghel Saligny” din Bacău a găzduit o serie de informări și dezbateri, în cadrul campaniei naționale ”Informare acasă! Siguranță în lume!”, lansată de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. 
     Campania și-a propus informarea eficientă a cetățenilor români cu privire la riscurile la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studii sau de a se stabili în afara granițelor României.
     Evenimentul s-a bucurat de o largă participare din rândul tinerilor, elevi și studenți, ai reprezentanților ONG-urilor și Federațiilor de Tineret, alături de care s-au aflat Veaceslav Șaramet, ministru secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, senatorul Viorel Ilie, deputatul Constantin Avram, reprezentanți ai Instituției Prefectului – județul Bacău, Consiliului Județean Bacău, Inspectoratului Școlar și Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă.
     Temele abordate au vizat informarea eficientă a tinerilor cu privire la drepturile și responsabilitățile pe care le au în țările în care intenționează să muncească sau/și să studieze, inclusiv drepturile sociale specifice fiecărui stat în parte. Un accent deosebit a fost pus pe conștientizarea pericolului la care se expun persoanele singure, femeile și copiii și a pericolului de a deveni victime ale rețelelor de trafic de persoane. În orice fel de situații potențial periculoase, cetățenii au la dispoziție servicii de asistență consulară dar și instituții specializate unde pot apela.
     ”Privitor la fenomenul migrației, România se află într-o situație cumva paradoxală. Pe de o parte fericită, pentru că românii pot călători liber în afara granițelor, se pot bucura de beneficiile liberei circulații pe piața muncii, pe de altă parte nefericită datorită exodului în țările Uniunii Europene. Este extrem de important ca cei care aleg să meargă la muncă sau să studieze în străinătate să fie bine informați, să cunoască legislația specifică dar și normele culturale, valorile și modelele de conduită socială din statul respectiv astfel încât să se poată adapta cât mai bine”, a subliniat Ramona Florea - reprezentantul Consiliului Județean Bacău -, importanța acestei campanii de informare. Aceasta a amintit și sprijinul pe care Consiliul Județean, printr-o serie de programe, îl oferă celor care doresc să se reîntoarcă în țară. Este vorba despre Diaspora Start-Up, România Start-Up dar și despre facilități cuprinse în Strategia de Dezvoltare a Județului, toate acestea cu scopul de a trezi interesul migranților pentru afaceri demarate acasă. 
Proiectul caravanei ”Informare acasă! Siguranță în lume!”, se va derula în două etape, în lunile mai-iunie, destinată tinerilor iar a doua, în perioada septembrie-octombrie, destinată persoanelor adulte. Campania se desfășoară în toate cele 41 de județe ale României.  

Galerie foto