Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Noi perspective ale relatiei Bacau - Saint Leu La Foret

Miercuri 30.05.2018 16:00

     În aceste zile, președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu se află în Franța alături de o delegație compusă din primari, cadre didactice și elevi de la școlile din comunele Stănișești, Motoșeni, Răchitoasa și Colonești în cadrul proiectului „Un altfel de sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale defavorizate băcăuane din Valea Zeletinului – promovarea învățării și consolidării limbii franceze în vederea dezvoltării comunitare, în contextul extinderii relațiilor de colaborare cu Franța”.
    Programul evenimentelor este amplu, atât partea română cât și cea franceză încercând să acopere un cât mai mare număr de acțiuni programate.
    În data de 29.05.2018, președintele Consiliului Județean Bacău a fost invitat la Senatul Franței unde a avut loc o întâlnire cu senatorul de Loire Bernand Fournier, responsabil de legătura cu România și cu senatorul Sebastian Meurant, senator de Val D’Oise, fost primar al localității Saint Leu La Forêt. Pe parcursul întrevederii au fost identificate noi posibilități de colaborare în domeniile economic, educativ și cultural.
     Delegația română a avut și o întâlnire la primăria din Saint Leu La Forêt cu primarul localității, Sandra Billet, viceprimari, senatorul Val D’Oise Sebastian Meurant, membri ai asociației “Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt”, membri ai comunității. Discuțiile s-au centrat pe rezultatele de până acum ale proiectului, fiind evidențiată implicarea deosebită a asociației. Un subiect de interes a fost și posibilitatea extinderii colaborărilor, mai mult, posibilitatea promovării județului Bacău în zona Val D’Oise din punct de vedere turistic.
     Pentru ziua de joi, 31.05.2018, este programată o întâlnire cu directorul Școlii de muzică Remy Salaun pentru a stabili premisele viitoarei  colaborări cu Corul Ateneu Bacău pentru realizarea unui schimb master class în 2019. Tot joi vor avea loc două spectacole la care vor participa elevii Colegiului de Stat din Saint Leu și oficialități, membri ai comunității.
Vineri, 01.06.2018, elevii români vor susține la rândul lor un spectacol, la Amabsada României, unde vor participa membri ai diasporei române din Franța, reprezentanți ai mediului de afaceri și alte oficialități. Totodată, delegația română va fi primită de către Luca Nicolescu, ambasadorul României în Franța.
    Proiectul „Un altfel de sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale defavorizate băcăuane din Valea Zeletinului” a fost inițiat și elaborat în 2015, de către Consiliul Județean Bacău și Asociația Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt și este implementat în parteneriat cu primăriile comunelor Colonești, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești.

Galerie foto