Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Recunostinta eterna eroilor neamului!

Joi 17.05.2018 15:00


     În fiecare an, de Înălțarea Domnului, românii își îndreaptă privirea și spre Cer, acolo unde se află eroii neamului, cei care s-au jertfit pentru țară!
     Este un bun prilej să ne întoarcem în trecut, pentru a înțelege mai bine prezentul și viitorul. Cu smerenie, noi cei de astăzi, români de pretutindeni, în ziua Înălțării Domnului, omagiem pe cei care au apărat și purtat stindardul cauzei române.
     Să ne plecăm genunchii pentru pioasă reculegere în fața eroilor noștri, ctitori ai veșniciei românești și să lăsăm să cadă o lacrimă de recunoștință, în rugăciunea noastră pentru veșnica lor odihnă.
    Ziua Eroilor a fost sărbătorită astăzi, 17 mai 2018, în aproape toate localitățile județului Bacău. Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, vicepreședinții Silviu Ionel Pravăț și Adrian Popescu, au participat la evenimentele dedicate memoriei acestor martiri. Calendarul acestor acțiuni a cuprins localitățile Cuchiniș - Brusturoasa, Palanca, Dofteana, Tg. Ocna, Răcăciuni, Sărata și Moinești.
    Momente solemne au fost și la Cimitirul Central din municipiul Bacău unde a avut loc un ceremonial militar și religios.
    Dumnezeu să-i odihnească în pace pe martirii noștri!

Galerie foto