Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

Targul gospodariilor de produse montane ''La portile Nemirei'', Darmanesti

Luni 14.05.2018 10:00


    Timp de două zile, în perioada 12-13 mai 2018, orașul Dărmănești a găzduit prima ediție a „Târgului gospodăriilor de produse montane - La porțile Nemirei – tradiții și obiceiuri”.
    Scopul evenimentului a fost susținerea producătorilor și antreprenorilor de pe Valea Trotușului pentru a duce mai departe tradiția fabricării unor produse alimentare și non-alimentare cu vechi rădăcini în această zonă.
    Târgul a fost structurat pe trei secțiuni, și anume:
     - Zona întâi a fost organizată în Piațeta din fața Primăriei Orașului Dărmănești, acolo unde producători din 14 localități de pe întreaga Vale a Trotușului și-au  expus și promovat produsele proprii; 
    - Zona a doua a avut loc în Târgul săptămânal al orașului, acolo unde crescătorii de animale au avut posililitatea de a-și expune cele mai frumoase exemplare;
    - Zona a treia s-a defășurat la Pensiunea Magic Garden Dărmănești, unde s-a ținut o conferință-dezbatere pe tema ”Strategii naționale și regionale pentru promovarea produselor tradiționale, creșterea animalelor, agriculturii și turismului, autorizarea și comercializarea produselor locale”.
Deschiderea manifestării s-a bucurat de prezența unor oficiali din ministerul agriculturii, respectiv directorul general APIA, Adrian Pintea, și secretarul general adjunct, George Sava. De asemenea, au mai fost prezenți: președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, prefectul de Bacău, Luminița Maricica Coșa, Vasile Asandei, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, deputații Constantin Avram și Ionel Palăr precum și mai mulți primari din județ, directori de instituții deconcentrate, dar și săteni veniți de pe toată Valea Trotușului.  
Prezent la acest eveniment, președintele Sorin Brașoveanu s-a declarat încântat de inițiativă. ”Organizarea acestui târg a dat posibilitatea producătorilor locali de a-și expune și valorifica produsele, dar lucrul cel mai important a fost că le-a oferit șansa de a-și exprima păsurile în dialog deschis cu autoritățile centrale și județene. Dacă în privința acordării subvențiilor nu sunt probleme deosebite, greutățile cu care se confruntă fermierii sunt legate de autorizarea produselor proprii. Poate ar trebui regândită, din perspectivă administrativă și birocratică, procedura de omologare a produselor tradiționale dar și cea de obținere a autorizațiilor de funcționare specifice. Ca o concluzie a acestei întâlniri: este nevoie de asociere și de reprezentare a intereselor legitime ale fermierilor. În egală măsură, pentru îmbunătățirea cadrului legislativ este nevoie ca agricultorii și producătorii tradiționali să vină cu propuneri concrete care să reflecte nevoile cu care aceștia se confruntă. Noi ne asumăm promovarea și susținerea acestor propuneri”, a declarat președintele Sorin Brașoveanu. 

Galerie foto