Consiliul Judetean Bacau
Componență și conducere
Aparat de specialitate
Informații de interes public
Proiecte & Strategii
Finanțări nerambursabile
Finanțări rambursabile
Achiziții publice
Urbanism
Transport județean
TelVerde CSJ Bacau 0800800232

A fost inaugurat Monumentul eroilor din comuna Barsanesti

Marti 12.09.2017 11:00
Vicepreședintele Consiliului Județean Bacău Marius Gheorghiță a participat duminică, 10 septembrie 2017, la Bârsănești, la inaugurarea Monumentului Eroilor căzuți în toate cele trei războaie prin care a trecut România, cel din 1877 – Războiul de Independență, în perioada 1916 – 1918 (Primul Război Mondial) și 1940 – 1944 (Al Doilea Război Mondial). Alături de vicepreședintele Marius Gheorghiță s-au aflat prefectul județului Maricica Coșa, secretarul de stat Gheorghe Popa, deputata Teodora Șotcan, președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor”, col. (r) Valerian Timofte ca și reprezentanți ai Filialei Bacău a Asociației Veteranilor de Război și ai Garnizoanei Militare Bacău.  
 
Evenimentul a debutat cu o paradă militară la care a participat un pluton al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău și a fost continuat de o slujbă de sfințire a monumentului, oficiată de un sobor de preoți. Oficialitățile prezente au rostit discursuri iar primarul comunei Bârsănești, Gelu Botezatu a oferit diplome de excelență unor invitați prezenți la acest eveniment de marcă din viața comunei.
 
Merită amintită propunerea inițiată de vicepreședintele Marius Gheorghiță de a aprinde o lumânare timp de 40 de zile la acest monument. În continuare au fost depuse coroane de flori iar manifestarea a fost încheiată de un scurt moment artistic. 
 

Galerie foto