Bacăul găzduiește Conferința Națională de Chirurgie Pediadrică a Societății de Chirurgie Pediatrică din România

Conferința Națională de Chirurgie Pediadrică a Societății de Chirurgie Pediatrică din România.
Importanța conferinței este cu atât mai importantă cu cât evenimentele de anvergura acestuia sunt susținute în general, în marile centre universitare (București, Cluj, Iași), iar Bacăul nu a mai fost gazda unui eveniment medical național de mai bine de 20 de ani.
Acesta este și motivul pentru care Consiliul Județean Bacău a venit în sprijinul Spitalului de Pediatrie prin cofinanțarea proiectului “Conferința Națională de Chirurgie Pediadrică a Societății de Chirurgie Pediatrică din România”.
Bacăul își dorește ca prin punerea la dispoziție a unei infrastructuri performante să atragă un număr cât mai mare de medici specialiști, iar prin evenimente similare celui actual să integrăm județul Bacău în rândul marilor centre medicale naționale.
Nu este pentru prima oară când ne implicăm în susținerea sistemului medical al județului Bacău.
De-a lungul timpului, începând cu anul 2004, am susținut financiar reabilitarea celor mai importante obiective din Spitalul Județean de Urgență și Spitalul de Pediatrie Bacău: modernizarea cabinetelor stomatologice, reabilitarea termică la pavilionul medico-chirugical, reabilitarea secției de oftalmologie, extinderea și modernizarea serviciului de primire urgențe, modernizarea blocurilor operatoare la ambele instituții, modernizarea centralei termice, schimbarea tâmplăriei la cele mai importante pavilioane.
În ultimii 4 ani, în cele două spitale au fost investite peste 5 milioane euro din finanțări ale Consiliului Județean.
Un alt obiectiv major a fost finanțarea “Proiectului de Extindere a Compartimentului de Primire-Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Moinești”. Scopul acestuia vizează ameliorarea calității asistenței medicale de urgență acordată pacienților și creșterea accesului populației la servicii medicale de urgență adecvate, indiferent de zona de reședință (urban și rural), reducându-se astfel decalajul dintre mediul urban și cel rural.
Grupul țintă se regăsește în populația localităților Moinești, Poduri, Pârjol, Măgirești, Comănești, Balcani, Zemeș, Berești Tazlău, Solonț, Ardeoani, Bacău, Dărmănești, Strugari, Târgu Ocna, Scorțeni și Asău. Prin acest proiect se vrea extinderea și modernizarea compartimentului de primire urgențe la Spitalul Municipal de Urgență Moinești, echiparea cu aparatură de înaltă performanță, cât și instruirea personalului pentru utilizarea corespunzătoare a noilor echipamente și dotări.
Implementarea acestor proiecte va însemna creșterea nivelului serviciilor medicale și sperăm că acesta este doar începutul.









CONSILIUL JUDETEAN BACAU